Tu eşti o undă, eu sunt o zare,
Eu sunt un ţărmur, tu eşti o mare,
Tu eşti o noapte, eu sunt o stea—
Iubita mea.
IUBITA
Tu eşti o ziuă, eu sunt un soare,
Eu sunt un flutur, tu eşti o floare,
Eu sunt un templu, tu eşti un zeu ?
Iubitul meu.
Tu eşti un rege, eu sunt regină,
Eu sunt un caos, tu o lumină,
Eu sunt o arpă muiată ‘n vânt —
Tu eşti un cânt.
POETUL
Tu eşti o frunte, eu sunt o stemă,
Eu sunt un geniu, tu o problemă,
Privesc în ochii-ţi să te ghicesc —
Şi te iubesc!
IUBITA
Îţi par o noapte, îţi par o taină
Muiată ‘n pala a umbrei haină,
Îţi par un cântec sublim încet —
Iubit poet?
Au trecut 4 ani de cand stateam cu versurile in fata si din cand in cand ridicam ochii spre cea pe care din acel moment as fi vrut sa-mi fie iubita… eu eram mai putin poet decat “fizician” si mult mai romantic decat… Au trecut secole de atunci… milenii stau intre cel ce sunt acum si cel ce eram atunci. Cred ca atunci a fost ultimul moment in care am fost copil cu totul… de atunci m-am pierdut…
In fine… noi sa fim sanatosi si sa traim bine in pielea noastra! Cine mai are nevoie de iubire si de romantism?
eu !!!si stiu sigur ca nu sunt singura…
da, mai am nevoie sa imi sopteasca cuvintele numai de el stiute,eu ziua si el soarele ce-o lumineaza,el fluturele si eu floare ce-o doreste atata,el zeul meu..si eu templul inimii lui…
si asa am sa vreau fiece noapte sa ne gaseasca…
si asa am sa cer luna plina sa ne-nvaluie iubirea…
sa nu prind pe careva ca are ceva de obiectat 😛