POETUL
Tu ești o undă, eu sunt o zare,
Eu sunt un țărmur, tu ești o mare,
Tu ești o noapte, eu sunt o stea—
Iubita mea.
IUBITA
Tu ești o ziuă, eu sunt un soare,
Eu sunt un flutur, tu ești o floare,
Eu sunt un templu, tu ești un zeu ?
Iubitul meu.
Tu ești un rege, eu sunt regină,
Eu sunt un caos, tu o lumină,
Eu sunt o arpă muiată ‘n vânt —
Tu ești un cânt.
POETUL
Tu ești o frunte, eu sunt o stemă,
Eu sunt un geniu, tu o problemă,
Privesc în ochii-ți să te ghicesc —
Și te iubesc!
IUBITA
Îți par o noapte, îți par o taină
Muiată ‘n pala a umbrei haină,
Îți par un cântec sublim încet —
Iubit poet?
Au trecut 4 ani de când stăteam cu versurile în față și din când în când ridicam ochii spre cea pe care din acel moment aș fi vrut să-mi fie iubită… eu eram mai puțin poet decât „fizician” și mult mai romantic decât… Au trecut secole de atunci… milenii stau între cel ce sunt acum și cel ce eram atunci. Cred că atunci a fost ultimul moment în care am fost copil cu totul… de atunci m-am pierdut…
În fine… noi să fim sănătoși și să trăim bine în pielea noastră! Cine mai are nevoie de iubire și de romantism?
eu !!!si stiu sigur ca nu sunt singura…
da, mai am nevoie sa imi sopteasca cuvintele numai de el stiute,eu ziua si el soarele ce-o lumineaza,el fluturele si eu floare ce-o doreste atata,el zeul meu..si eu templul inimii lui…
si asa am sa vreau fiece noapte sa ne gaseasca…
si asa am sa cer luna plina sa ne-nvaluie iubirea…
sa nu prind pe careva ca are ceva de obiectat 😛