Insemnari

Client Fidel

Filed under: Din viata,Personal — Gelu May 4, 2012 @ 15:55

Am ajuns din Kathmandu in Delhi si inainte sa merg la hotel m-am oprit in barul in care am fost de vreo 10 ori pana acum. Nu e nici aproape de hotel, nu e de loc ieftin si nu are nimic special doar ca mi-a placut de prima oara si nu am vrut sa experimentez altceva. In afara de 04 Root am mai fost in alte doua baruri relativ constant. Ambele in Noida si pana la care nu fac aproape 2 ore. Desi la toate cele trei am lucruri de reprosat am revenit pentru ca macar stiu la ce sa ma astept. Mi-am dat seama ca acelasi lucru il fac si in Bucuresti. Am locurile mele de baut bere. Chiar daca mi-am zis de cateva ori ca nu mai merg in Argentin sau in Oktoberfest am continuat sa merg.

Imi place sa ma asez si tipa care ma serveste sa vina deja cu berea fara sa spun nimic sau nea’ Vasile sa se mire cand cer o sticla de vin si nu una de Azuga. Tipul din spatele barului sa ma intrebe: “Kingfisher, sir?” sau sa-mi spuna ca s-a schimbat politica de Happy Hour de ultima saptamana de cand nu am mai fost. Cu toate astea pana acum am tot fugit de alte lucruri constante in viata mea. Am mai vorbit despre teoria mea legata de compromisuri dar acum ma intreb de ce revin intr-un bar in care trebuie la un moment dat sa-mi iau paharul de pe bar pentru ca gandacul sa-si continue traseul zilnic dar ma deranjeaza faptul ca persoana pe care o iubesc isi schimba tonul vocii cand vorbeste cu strainii?

Poate ca imi place sa stiu unde e baia si de asemenea imi place sa vorbesc despre copilaria din Gura Humorului mai mult decat despre lucrurile intamplate in ultimele 8 ore de cand nu am mai vazut-o. Imi place berea si atat; imi plac inceputurile dar cred ca ar fi interesant de experimentat o relatie in care sa stii sa mergi la toaleta si cu ochii inchisi. Sa nu fii nevoit sa spui nici un cuvant seara cand ajungi acasa pentru ca stie deja ce bere preferi. Da, pe bar se plimba gandaci dar macar stii ca ea nu iti va reprosa faptul ca nu o saruti mai mult decat cei 10% trecuti deja pe nota.

No Comments »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment