Insemnari

Un Argentin Pustiu – II

Filed under: Un Argentin Pustiu — Gelu March 31, 2012 @ 20:46

Prima parte aici

Tipul s-a oprit pentru cateva secunde, cat sa ma gandesc la faptul ca probabil de aceea e asa pustiu pe aici. Toata lumea e la Unirii sau la Universitate asteptand pe cineva sa ajunga. Era totusi devreme si de obicei oamenii care ies la ora asta nu asteapta pe nimeni; vocea atat de cunoscuta, deja, m-a oprit sa-mi continui gandurile.

– Intr-un final a ajuns. Eu eram pierdut in toata nebunia de claxoane, rasete si verseturi recitate la megafon cand s-a facut dintr-o data liniste. Am ridicat ochii din punctul pe care-l fixam si era doar ea. Nu va mint. Pentru mine cel putin, nu mai exita nimic in fata monstruzitati de magazin. Doar o copila care statea in fata mea cu un mare zambet pe fata. Ma privea ca si cum ma stia de o vesnicie. I-am raspuns cu zambet tamp. O vedeam pentru prima oara dar ma simteam ca si cum am fi impartit acelasi pod in timp ce-i povesteam de primul sarut cumparat cu o paine. Ne-am strans mainile tremurand dar nu mi-a zis cum o cheama. Banuiam ca macar ea imi stia numele tinand cont ca mi-a lasat un bilet pe usa pe care scria: “Vreau sa bem o bere impreuna. Te astept maine la 7:17 la Unirii la Mac”.

Primul sarut pe o paine? Suna atat de cunoscut. Era ca o rememorare a povestii mele cu pustoaica de 13 ani careia i-am vandut primul saut. Pe o paine.

– M-a luat de mana si m-a tras prin mijlocul intersectiei pana pe cealalta parte. Ma jur ca nu stiu daca chiar nu existau masini sau pur si simplu ne ocoleau cu gratie. Conta atat de putin. Aveam cinci degete de care sa ma bucur asa ca orice comentariu ar fi fost de prisos. Am ajuns in siguranta langa Hanul Lui Manuc si ea vibra cu fiecare por langa mine. Imi desena cerculete in palma, fara sa scoata nici un cuvant, in timp ce cutreieram pe piatra cubica acoperita doar de umbrele noastre. Va jur ca eram doar noi doi in padurea de cladiri parasite. Orasul era doar al nostru, iar noi doi inca nu ne schimbasem vreun cuvant.

Povestea ma fascina dar m-a lovit o sete nebuna asa ca a trebuit sa ma ridic si sa parcurg desertul de scaune pana la Nea’ Vasile care ma ignora din nou. Mi-am luat singur o noua bere din frigider lasand pe bar 7 monezi de 50 de bani. Sunetul metalic al uneia dintre ele strabatea intreaga goliciune fara sa starneasca nici macar o privire de pe partea cealalta a tejghelei. Complet ignorat, mi-am luat sticla si m-am pus la masa de la care credeam ca vine povestea pustanului entuziasmat de prima lui intalnire cu o tipa oarecare.

Povestea tipului venea acum doar de la cativa centimetrii de mine. In continuare nu il vedeam si nici macar nu-i simteam rasuflarea care ar fi trebuit sa-mi mangaie ceafa la cat de aproape se afla glasul lui.

– Intr-un final am ajuns intr-o cladire darapanata care probabil s-ar fi prabusit la o adiere mai puternica a vantului. Din fericire nu era cazul. Inca nu ne vorbisem, cel putin nu cu cuvinte. Stiu ca suna ca un mare cliseu siropos dar chiar nu ma simteam ca intr-o carte de Sandra Brown sau Paulo Coelho. Simteam doar ca orice vorba ar fi in zadar. Ne zisesem atat de multe inainte sa ne regasim incat acum nu avea nici un sens sa ne irosim respirarile. M-a tras dupa ea la subsol unde nu strabatea nici o raza de lumina. Nu vedeam nimic dar ii simteam, tinand-o de mana, pasii hotarati care inaintau prin bezna totala. Dupa cativa zeci de metrii s-a oprit si ne-am asejat pe o podea plina de praf si mirosind a mucegai vechi de secole. Mi-am pus bratul drept in jurul gatului ei si am incercat sa o sarut. Mi-a intors obrazul asa ca buzele mele nu au reusit decat sa-i umezeasca pometii.

Auzind povestea sarutului interzis mi-am adus aminte de momentele din adolescenta in care desi ea imi oferise prietenia, ce copii eram, tot nu ma lasa sa o sarut. De sarutat, am sarutat-o intr-un final. Dupa ce i-am zis ca am inselat-o. Inca mai simt umilinta acelor buze. A trecut mult de atunci dar tot cred ca mi se cuvine sa fiu fericit. Asa sunt eu, cer multe de la Univers.

Dupa ce mi-a refuzat sarutul a inceput sa-si plimbe pletele peste trupul meu acoperit. Mi-a dat apoi tricoul jos si-i simteam parul cum imi mangaie fata, pieptul si burta. Am incercat de cateva ori sa o trag ca s-o sarut dar am fost de fiecare data oprit cu violenta. Era scena ei iar eu nu eram decat un figurant care nu avea nici un drept de a decide ce se intampla.  Cand a inceput sa-mi sarute buricul credeam ca va continua sa-si coboare buzele dar, citindu-mi gandurile ce urmau (cu o tenta pronuntat sexuala), s-a ridicat, mi-a muscat urechea si a plecat. Am ramas singur in intuneric si am asteptat sa se intoarca. Nu avea nici un sens sa incep sa bantui de unul singur prin labirintul in care m-a adus.

(va urma)

No Comments »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment