Insemnari

Despartirea de Murakami

Filed under: Din viata — Gelu March 24, 2012 @ 19:35

Pe Murakami l-am intalnit intr-un autobuz ce mergea din Londra spre Birmingham. Nu ma asteptam la prea multe de la acea calatorie asa ca intalnirea lui 1Q84 editat de Polirom mi-a adus zambetul pe buze. Era citit de o domnisoara draguta. Am aflat ca e chiar interesanta cand s-a mutat pe bancheta de langa mine. Asa mi-am descoperit ultima obsesie. Au trecut amandoua. Si obsesia pentru ea, si obsesia pentru el. Pentru Murakami a disparut deabia azi.

De ce? Pur si simplu. Asa cum a inceput. Am rugat-o pe fata cu carlionti sa-mi recomande ce sa citesc in continuare. Mi-a recomandat. Apoi s-a suparat pe mine ca am indraznit sa fac asta. Am inceput sa citesc a sasea mia pagina de Murakami. Nu m-a convis de la inceput dar mi-am zis ca nu trebuie sa ma opresc. NHK, pisicile, elefantii si gatitul mi-au fost alaturi atat de multe ore prin baruri pustii de Altii incat merita sa ii dau o sansa. Si mi-am adus aminte ca a deranjat-o faptul ca am intrebat-o ce sa citesc in continuare.

Eu il veau pe acel Murakami care ma transpune intr-un alt loc. Nu il vreau pe japonezul batran care imi povesteste de uciderea sunetului si de colectii de cranii. Nu e vina lui. Cum nu din cauza stilului sau l-am descoperit in acel autobuz, tot nu din cauza felului de a scrie l-am aruncat pe raftul cu Paler si a lui peron. Eu pur si simplu nu inteleg oamenii care te ghideaza spre lumina in mijlocul unei paduri intunecate doar pentru ca dupa ceva timp sa iti arate degetul mijlociu cand ii intrebi cat e ceasul.

Si toutusi, eu ce o sa mai citesc? Am la mine 800 de pagini de Murakami si “Un Asasin Imi e Stapan”. Va trebui sa-l recitesc pe Salinger. Alta solutie nu am.

No Comments »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment