Insemnari

Semaforul din fata geamului de la hotel arata rosu. De el s-a apropiat in viteza un fel de Aro. Mi s-ar fi parut ciudat sa se opreasca. Nu a oprit. Nici macar nu a claxonat. De asta imi place miezul noptii: sunt mai putine claxoane. Prefer latratul cainilor care isi arata coltii intunericul. Imi fumez tigara linistit in timp ce bicicletele se indreapta intr-o altfel de tacere acasa.

Acum doi ani stateam pe acoperisul unui hotel din Delhi si ne uitam la zmee. Venisem in India pentru a ma deconecta timp de 16 zile de internet si de sex. Acum am venit aici pur si simplu. Sunt mai dependent de tehnologie ca niciodata iar de sex sunt prea batran oricum.

In lifturile din Bucuresti toata lumea apasa disperata pe butonul de inchidere a usilor. Aici toata lumea apasa butonul de deschidere a usilor dupa ce s-a urcat in lift. Uneori ma trezesc ca o voce suava imi aduce aminte ca ar trebui totusi sa selectez un etaj la care vreau sa ajung. M-am obisnuit prea mult cu sistemul “inteligent” in care selectezi etajul in afara liftului.

Pe vremea aia eram intr-o relatie usoara. Mi-a placut de ea intr-o seara iar apoi nu mi-a displacut. Era simplu. Imi placeau sanii ei cand se afla deasupra. Ei cred ca ii placeau glumele mele deplasate. Nu stiu de ce a tinut atat de mult relatia noastra si nici de ce i-am spus in acee dimineata ca nu mai are sens sa ne vedem. Ne-am intalnit dupa un an intr-o statie de metrou parasita. Ne-am zambit, am vorbit despre vreme si am sarutat-o pe obraz ca si pretext ca sa-mi presez pieptul de decolteul prea putin generos pentru potentialul pe care-l ascunde.

Si mi s-a facut pofta de dans. Sa stau pe un ring gol si sa-mi misc mainile si picioarele dupa cum imi dicteaza urechea afona. Sa fac podul din picioare in timp ce imi tin sticla de bere in mina. Sa tip fara sa ma auda nimeni. Sa-mi mangai singuratatea pe spate si sa-i las parul sa atinga podeaua. Sa facem piurete in acelasi timp si sa o imping in bratele altcuiva. Vreau sa-mi vad singuratatea cum isi misca soldurile in mainile unui tip care are mai multa nevoie de ea decat mine.

Stateam pe un pod si ambele capete pareau la fel de indepartate. Indiferent spre care m-as fi indreptat, podul nu ar fi luat foc. Asa ca am ramas inghetat ca o stana de piatra asteptand ca unul din capete sa se apropie de mine. Apa trecea si eu ma uitam cum clipele deveneau amintire. Filosofam ca un bucovinean cu idei fumate de mult in timp ce portile lacului de acumulare din amonte s-au inchis. Stateam pe podul de beton si apa nu mai era. Se pare ca podul ramne pod si atunci cand nu are peste ce apa sa se suspende.

Mi-am cumparat sandale de 700 de rupii. Ma asteptam sa fie mai putin dar nu am comentat tinand cont ca nu as vrea sa mai merg la birou nici macar o zi cu picioarele acoperite. Am iesit din magazin si m-am invartit cautand sa cumpar o esarfa (nu am gasit). Dupa ceva timp l-am vazut pe vanzatorul de sandale iesind si rupand o bancnota de 500 de rupii. M-am dus la el si l-am intrebat de ce a facut asta. “200 Rupees the correct price, Sir. Asked for 700 so you know that are good shoes. They are good shoes but you don’t buy for 200. To cheap for you; 700 a good price for you sir. If I keep the extra 500 rupees I not have tomorrow why to work and stay home. I prefer to work for every rupee, not sold to you happiness. ”