Insemnari

Preludiul nebuniei

Filed under: Aberatii,Personal — Gelu February 18, 2012 @ 21:43

7:25. Alarma suna pentru prima oara. Mai stau intins 5 minute. Cele cinci minute au trecut. A doua alarma suna. 8:30. E cazul sa ma ridic si sa ajung la birou. Ceasul ticaie pe perete. Stiam ca trebuie sa-i scot bateriile. Nu-mi pasa ca l-am primit cadou acum cateva zile. Ma ridic din pat, scot doua oua din frigider si-mi fac cea mai simpla omleta din viata mea. Fara ceapa si fara usturoi. Doar sare si putin marar. Miroase bine. Sting aragazul, iau o farfurie si pun omleta care arata perfect pe ea. O pun pe blatul de langa aragaz. Ma intind dupa o furculita. Ating usa unui dulap si vad cu coada ochiului farfuria care se roteste in aer. Imping usa sperand ca salvez omleta. Salvez doar farfuria. E bine, am auzit ca cioburile aduc ghinion. Micul meu dejun statea intins pe gresie si eu zambeam. Nu are rost sa injur de la un lucru atat de marunt.

Tigara de la 11:25. Cobor in fata cladirii si nu vad nici un coleg de corporatie. Ma bucur. Urasc discutiile despre nimic si truismele. Dupa cateva fumuri a venit un coleg de la 9. Din politete a venit langa mine. I-am intins mana din acelasi motiv. Mi-a zis ca peste o saptamana o sa fie mai cald. Ca daca am sta mai la sud acum nu ar mai ninge. Truisme despre nimic! Ii zambesc fals si-mi pun castile in urechi inainte sa-i povestesc de papusa pe care o tin sub pat. Uneori vreau pur si simplu sa sperii lumea ca sa ma relaxez. 

La pranz ma duc, ca de obicei, singur, sperand ca nu o sa dau peste nimeni cunoscut. Comand o piza si scot tableta pentru a scrie ceva pt cursul de vineri. Imi dau seama ca tastatura a ramas fara baterii asa ca incep sa ma chinui cu tastatura virtuala, dar fara mare spor. Vreau sa scot o injuratura dar imi dau seama ca nu e vina nimanui ca am uitat sa o pun la incarcat. Pur si simplu prea multe lucruri care merg pe baterii, ca si nervii mei cand imi dau seama ca au trecut deja 30 de minute si nu mi-a venit mancarea. Ma uit incruntat la domnisoara care mi-a luat comanda dar nu spun nimic. Nu sunt omul care sa streseze chelnerii. Dupa un sfert de ora imi dau seama ca o sa intarzii la sedinta de la doua asa ca intreb ce s-a intamplat cu piza mea. Domnita se uita mirata la mine si imi spune ca nu am comandat nimuc. Vroiam sa ma cert cu ea dar nu avea rost. Ma ridic si ma duc sa-mi iau ceva mai sanatos. Ajung sa mananc shaorma.

Sedinta e mult mai tensionata decat de obicei. Se pare ca BBC-ul a gasit o problema destul de mare in aplicatia noastra. De nicaieri incep sa zboare acuze si ma trezesc intr-o disputa cu un coleg. Ma simt acuzat de neglijenta si incerc sa ma apar atacandu-l. De 6 ani de cand lucrez aici nu am fost niciodata atat de agresiv. In momentul in care mi-am dat seama ca toate privirile sunt indreptate spre mine ma opresc si inchei cu o replica pentru urechile sefului: va trebui sa investighez care e problema de fond si o sa revin cu un update.

Fumez doua tigari la coltul cladirii cu gluga trasa pe cap ca sa fiu sigur ca nu trebuie sa socializez cu alt bizon cu idei crete despre vreme si incalzirea globala. Ascult la maxim melodia facuta special pentru astfel de momente, “I don’t want to change the world” si ma calmez. O sa ma intorc sus, o sa fac o gluma nesarata legata de nevasta unui coleg si o sa fim din nou cu totii prieteni.

La 5 ma ridic de la birou. Trebuia sa mai raspund la niste mailuri dar nu mai eram in stare sa gandesc. Credeam ca as putea juca un biliard sau un tenis de masa ca sa ma linistesc dar mi-am dat seama ca nu o sa-mi gasesc linistea in cladirea asta. Prea multe etaje, prea multe geamuri, prea multi oameni cu copii acasa.

O bere ca oricare alta. Gradele de alcool trec nestiutoare prin venele dilatate. Simt nevoia de intimitate asa ca ma apropii de prima domnisoara dispusa sa-si vanda zambetul pentru cinci minute de miscari din sold pe ringul de dans. Nu am chef de lubrefianti si alifii dar ii privesc urmele lasate de sutien si imi dau seama ca as vrea sa fiu cel care ii mangaie sanii de sub tricoul mov. O inteb subit daca nu vrea sa vina  la mine. Ma asteptam sa spuna nu, vroiam sa fiu singur dar nu puteam sa ma trezesc dimineata si sa-mi spun ca nu am incercat. A spus da. O uram pentru ce urma sa-mi faca, ma uram pentru ce urma sa-i fac. Ma simteam cel mai singur om din univers cand am urcat in acelasi taxiu.

Ma simteam ca si cum as pângări o copila de 13 ani dar nu ma puteam opri. Ii strangeam coapsele si o strapungeam incercand sa-i ajung la suflet. Cred ca totusi incercam sa-mi ajung la propria ratiune croindu-mi loc prin vaginul ei stramt. M-am asejat pe spate si ma uitam la tipa fara chip si fara nume cum se misca in ritmul batailor ceasului ramas fara baterii. Oare ea ce incerca sa uite? Eu fugeam de mine, incercam sa ma ascund cu totul in ea ca sa nu mai ma gasesc. Turbam cu gandul la sansa ratata de a-mi dovedi ca pot supravietui doar eu cu mine.

Am ejaculat in nestire in gura Andreei, Ioanei, Mirunei, Sabinei si a tuturor femeilor din viata mea. Soarta isi batea din nou joc de mine. Si-a ridicat pentru o clipa capul si mi-a zambit. A urmat un aforism: “Ca sa gasesti iubirea trebuie sa o cauti intr-un loc plin de lumina!”.

Mintea mea a fost inundata de lumina in timp ce ea aduna cu limba sperma ramasa pe penisul aflat inca in erectie. Era prea multa lumina asa ca am intins mana spre sticla de vin ramasa goala pe masa si i-am trantit-o in cap. Era deja miezul noptii. Trebuia sa vorbesc cu papusa care ma astepta cuminte sub patul intunecat.

Cu o ultima licarire in privire masa de carne moarta a zis: “Nu exista intuneric, exista doar absenta luminii!”

******

Post scris pentru cursul de scriere creativa. Orice legatura cu realitatea e pur intamplatoare.

2 Comments »

  1. Tocmai cand voiam sa scriu despre un one night-stand terminat prost. Gelule, esti o adevarata inspiratie pentru mine. :)

    Comment by Bianca — February 23, 2012 @ 19:34

  2. Sper ca totusi o sa-l scrii :-)

    Comment by Gelu — February 23, 2012 @ 19:53

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment