Insemnari

Too much love will kill you

Filed under: Obsesii,Personal — Gelu November 23, 2010 @ 16:16

Too much love will kill you. Inevitabil.

Eu am o problema. Am multe probleme, obsesii si defecte dar cred ca cea mai mare dintre ele este faptul ca nu reusesc sa fiu singur. Sa stau mai mult timp doar eu cu Gelu, fara iesiri la bere la argentin, fara intalniri mai mult sau mai putin romantice, fara casual sex cu pustoaice cunoascute in club. Reusesc sa-mi refuz uneori o bere bauta cu o persoana draga, reusesc chiar sa spun nu cand ma suna sa ma cheme la ea, reusesc uneori chiar sa stau o zi singur. Dar cam atat. Nu pot sa fac asta timp de cateva zile consecutiv, nu pot sa ma retrag “intr-o pestera” si sa tip. Chiar daca imi propun sa stau singur cateva zile nu reusesc decat ca la primul moment de “singuratate” sa apelez la cineva sa ma scoata din starea aia. Si e atat de simplu acum. Un simplu telefon. Un mail. Un mesaj pe Facebook si “ai scapat” de singuratate. Imi dau seama insa ca nu fac decat sa fug de mine. Cred ca mi-e frica de ceva. Mi-e frica de faptul ca Gelu nu e decat un animal dependent de altii.

Am vrut ca asta sa fie cadoul meu de 24 ani. Doua saptamani izolat intr-un loc indepartat in care nu puteam decat sa-mi pun intrebari la care sa raspund. 16 zile in care nu puteam fugi. Mi-am impartit insa cusca numita India cu altii. Am fost din nou prea las. La 25 de ani insa vreau sa fac asta. Vreau sa-mi ofer placerea de a ma confrunta cu o stare de singuratate acuta. Vreau sa ajung in Vietnam singur, fara nici un plan, fara nici un tel, cu aproape nici o legatura cu lumea de aici. Sunt convins ca o sa ajung dupa doar 2 zile sa am toate sertarele goale si toate conversatiile din ele sa fie aruncate intr-un camp de orez. Vreau sa ajung sa fiu nevoit sa pun intrebarile la care merita sa-mi raspund. Nu vreau ca raspunsul sa fie influentat de nevoia de atentie, de cunoastere sau de sex. Nu vreau sa fiu maratonistul care alearga in jurul lumii ca sa se gaseasca tot pe el. Vreau sa fiu maratonistul care alearga cu el pana oboseste si apoi trebuie sa-l duca in spate restul drumului.

As putea incerca sa fac asta si aici. E atat de greu insa sa spui nu. Sa iti zambeasca cu o privire ciudata in club si tu sa nu ii raspunzi. Sa te ia la dans si dupa ce se termina melodia sa te intorci la tine pentru ca stii ca indiferent de ce ai descoperi in spatele zambetului ei tu tot un necunoscut o sa-ti ramai. E greu sa-ti refuzi fericirea.

2 Comments »

  1. …si fericirea se plateste…

    Comment by me — November 24, 2010 @ 11:14

  2. hmm. devii din ce in ce mai profund. cred ca imbatranesti, poate ar trebuie sa schimbi mediul… :-)

    dar mi-a placut ce ai scris, mai ales ca nu am avut niciodata problema asta. intotdeauna am folosit una dintre pasiuni – stii care, ca sa fiu singur, sa ma regasesc, si de fiecare data a functionat, si imi dau seama cat de greu mi-ar fi fost fara.

    dar sincer, nu cred ca e vorba ca nu-ti poti refuza “fericirea” -ci mai degraba placerea. Si nu prietenii sau mediul te impiedica sa fii singur. Ci nelinistea din tine, faptul ca nu stii ce (sa) cauti. Poate nu singuratatea este ceea ce cauti , ci pe tine insuti, iar asta deja e alta intrebare…

    Comment by Calin — November 24, 2010 @ 13:04

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment