Unul din lucrurile pe care vroiam sa le obtin de la plecarea mea in India era sa rezist 16 zile fara iPhone, fara acces la Twitter/Facebook/Mail. Am rezistat cu brio. Ironic sau nu, de 5 zile sunt din nou fara telefon. Il aveam de 3 ani si cei cu care am iesit cel putin la o bere stiu ca aveam o obsesie pentru el. Eram tot timpul conectat. Conectat cu ce? Prefer sa nu-mi raspund…
Acum nu stiu daca sa-mi iau altul sau nu. “Smart Phone” sau un Clasic Nokia? Azi in timp ce stateam la o bere la Argentin mi-am dat seama ca imi lipseste “carnetelul”. In India nu aveam un telefon cu QWERTY dar aveam tot timpul la mine o agenda. Acum mi-e practic imposibil sa port tot timpul cu mine un pix si un colt de hartie. La asta era bun telefonul. Pentru notat viitoare posturi. De insemnat ce spune batranul cu care imparti masa din Argentin. Eu nu sunt in stare sa gandesc la comanda. Putinele idei, mai ales in ultimul timp, care ma fac sa tresar apar pur si simplu… apar in 41 sau in metrou, pe plaja in Vama sau in lift cu domnisoarele de la banca…
Primul meu telefon l-am avut cu o zi inainte sa vin in Bucuresti pentru admitere. La 18 ani. Mi-am petrecut noaptea aceea pe tren trimitand mesaje obesiei mele din liceu. Cread ca asta as fi facut tot liceul. As fi trimis mesaje dubioase tuturor tipelor pe care nu le puteam saruta. Cred ca asta am facut in facultate… din fericire am reusit sa-mi recuperez cele aproape 10.000 de SMS-uri de pe telefonul pierdut… probabil nu o sa le deschid niciodata dar e bine de stiut ca daca vreau sa vad evolutia mea in timp… sau macar cum m-am schimbat…
Am totusi nevoie de un telefon care sa-mi permita sa-i trimit un mail de la bere, sa ajung sa-i scriu SMS pana nu ma razgandesc ca o vreau in patul meu, sa pot sa-i notez ID-ul de mess inainte sa termin berea…