Trebuia să mergem în multe locuri weekendul ăsta dar nu am ajuns decât în jumătate dintre ele…
Caru cu bere. Așteptările au fost mari, așa că nu am fost foarte surprins de nimic. Locul e foarte impunător și nu poți să nu te gândești că sub aceeași cupolă impozantă se bea bere și în 1900 și în perioada interbelică… M-a mirat cât de rapid a venit comanda, mâncare a venit la 15 minute după ce am comandat-o (tocătură moldovenească și salată cu piept de pui). Data viitoare sper că voi merge acolo la „o bauta” ca rețeta lor proprie e chiar bună.)
Expoziție de artă abstractă italiană. Mult prea abstract. Din cele 100 de „opere de artă” cred că doar 2-3 le-aș pune pe perete… Se pare că nu am privirea atât de „artistică” încă să mă uit la o adunătură de pete și să văd mai mult de câteva pete… sau să mă uit la niște fier vechi sudat pe o planșă și să văd o operă de artă… Probabil că sunt eu de vină așa că puteți să mergeți la Muzeul Național de Artă să vă convingeți. Dacă sunteți pe acolo vă recomand să vizitați expoziția de artă românească. Merită tot timpul acordat. Am fost pentru a doua oară și am rămas minute în șir în fața unui tablou „cubic”.
„Sunt propria mea Soție” – Teatrul Odeon. După „Brokeback Mountain” și „Legături Bolnăvicioase” care mi-au lăsat un gust amar anul trecut și un sentiment de ridicol cred că aveam nevoie să văd o piesă de teatru (diferență mare totuși față de filme…) cu și despre homosexuali. Un joc actoricesc desăvârșit, decoruri și „artificii tehnice” de lăudat. Timp de 100 de minute am stat legat de scaun urmărind povestea unui travestit ce a supraviețuit fascismului, comunismului și a fost doborât de democrație.
După un weekend împlinit din toate punctele de vedere de mâine începe „vacanța”. Din păcate nu se dublează cu un concediu așa că… măcar nu am stresul laboratoarelor.
Pe săptămâna viitoare.