O bancă din Cișmigiu, aproape ca oricare altă bancă din Bucuresti. Mulți copii jucându-se cu mingi colorate, biciclete, trotinete, leagăne, pietriș… Un pitic presăra pietre pe alei, pentru ca un al doilea să găsească drumul… Mama grijulie: „Ștefane, nu mai pune pietricele că cad copiii de pe role!””. Ștefan nimic. „Hai, fii cuminte și nu mai pune pietricele pe jos!”. Ștefan nimic. „Hai, fă asta pentru mama…”. Ștefan nimic… În clipa aceea o femeie între două vârste care stătea pe banca alăturată, împreună cu un bărbat de 45-50 de ani, a răbufnit: „Eu dacă făceam așa ceva când eram copil îmi luam imediat o palmă! Acum copiii își fac de cap.”. Și s-a ridicat revoltată și a plecat rotindu-și geanta prin aer.
„Hai la buci la buci la buci. Hai la buci la buci” indemna un „tânăr” înapoiat mintal uitându-se la 4 „domnițe” care păreau a fi revoltate…
[…]
[…]
[…]
Am rămas în stare de șoc acum… știți? E ușor să fii rău dar mai greu e să te abții… ar trebui ca fiecare dintre noi să încerce lucrul ăsta din când în când.