Cluj

Clujul e un oraș liniștit, foarte liniștit; lucrul asta însă cred că se poate zice despre aproape orice oraș „de provincie” si principalul atu în fața Bucureștiului agitat în care și cel mai liniștit din ardeleni ajunge să-și piardă cumpătul. Imaginează-ți că în drumul dintre birou si casa te oprești pentru 30 de minute să respiri o gură de aer curat și să te urci pe poteci de munte ascultând „glasul pădurii”. Să te urci pe scări „din rădăcini” si să treci pe poduri din trunchiuri de brazi si să ajungi în fața unui ochi de apă plin de nuferi… toate astea în mijlocul orașului… Suna bine… e imposibil de imaginat așa ceva în fuga dintre tramvai și metrou, printre înjurăturile taximetriștilor către pietoni și a pietonilor către vatmani… Grădina Botanică din Cluj m-a surprins cu toate că porneam cu așteptări mari pentru acea oază de verdeață.

Vroiam să încep cu prima impresie pe care mi-au făcut-o oamenii din Cluj, undeva prin Ploiești în rapidul cu care am mers, dar mi-e frică să nu rămâneți cu o impresie proastă în cazul în care vă hotărâți să nu mai citiți… Am plecat din gară cu un taxi condus de o bătrânică de 60 de ani pe care te-ai aștepta să o vezi tricotând o pereche de ciorapi, nu într-un Logan galben. Ne-a mulțumit că ne-am urcat în mașina ei și „ne-a luat la întrebări” cu ce tren am venit… foarte drăguță și avea chef de vorbă 🙂 Cursa cred că a costat 63.000. A început să se caute de măruntis pentru rest… imaginați-vă o călătorie cu un taxi luat de la Gara de Nord. Apropo de taxiuri, am avut parte de călătorii care au costat 34.000 (ca și cum ai merge până la Cotroceni din Regie) si niciunul dintre taximetriști nu a zis că e prea scurtă cursa… și toți s-au căutat la sfârșitul ei de măruntis pentru un rest cât mai exact…

Am ajuns într-un cămin de fete la câteva ore după ce s-a terminat “Serenada”, un „chef monstru” dat de absolventele de la medicină și care e „autorizat” de „oficialitati”. Pe usa caminului era un afis de la politie in care erau sfaturi pentru cei care urmau să organizeze „Serenada”… De ce Serenada? Pentru ca la un moment dat absolventele le cântă „la geam” boboacelor… Deși în timpul nopții s-au băut zeci de navete de bere, zeci de litri de pălincă și vin, pe la prânz peste tot era cât se poate de multă ordine. Ce m-a surprins? Seninătatea cu care lumea-și lasă ușa deschisă la camere în timp ce stau cu orele pe canapelele de la fumoar; își lasă cursurile cu săptămânile în sălile de lectura; grămadă de salată de jos lângă care era un afiș: „1 leu” și o sticlă de 2 L tăiată cu vreo 20 Ron in ea… Și nimeni lângă…

Restul „minunatului Cluj” ține de detalii care au legătură cu subiectivismul vizitei și natura personală a ei… 🙂 Mi-e dor deja de Ardeal…

Poze aici