Reîntoarcerea

Stau cu o timișoreană sub scaun și aștept trenul. Din nou am venit cu peste 30 de minute înainte. Aștept trenul spre… casă. Acasă a fost bine și cald, dar poate prea liniște. Las în urmă un oraș ud acoperit de mult noroi. Măcar de ar fi zăpadă. Sunt destul de departe serile de noiembrie în care mormanele de zăpadă de pe margine erau cât mine de înalte (între noi fie vorba, nu eram foarte înalt atunci). Mulți oameni pe peron. Îmi place limba pe care o vorbesc, accentul lor e atât de muzical. Nu-mi place însă că se uită și ei la știri, că vorbesc și ei despre Italia și românii de acolo. Dar poate ei sunt cei mai îndreptățiți pentru că fiecare are un frate, un fiu, un tată, care lucrează acolo și trimit banii de lumină și de gaz.
Mai sunt zece minute. Din fericire mă așteaptă un pat în tren. Ca acum aproape 10 ani când m-am urcat pentru prima oară în trenul Vatra Dornei – București.
Noapte bună Humor. Ne vedem cu bine în București.