Jucam acum două seri un Card Game în care exista și un personaj imaginar. Nu are sens să intru în detalii și să vă povestesc prea multe detalii despre joc, dar ce m-a surprins a fost faptul că personajul nostru imaginar a primit 6 cărți și toate erau diferite (în joc sunt câte 9 cărți din fiecare fel, fiind 6 tipuri de clădiri). Probabilitatea era destul de mică, aproximativ de 5!/(6^5), dar nu cred că de asta mi-am adus aminte de o întâmplare relativ similară de acum câteva secole.
Am ajuns într-o poieniță inundată de lumină după ce am trecut printr-o pădure întunecată plină de brazi tineri cu coroanele extrem de dese. Am fost orbit inițial de infinitatea de alb, dar după ce ochii mi s-au obișnuit cu lumina am început să percep formele care mă înconjurau. M-aș fi așteptat să fiu singur în vârful pustietății, dar numai pustietate nu era. Mă aflam într-o mare de fete, una mai frumoasă ca cealaltă și una mai diferită ca cealaltă. Aș fi vrut să le cunosc pe toate, să le mângâi pe toate, să le ating și să le penetrez pe toate. Vroiam să am un copil cu fiecare dintre ele și să le sărut fiecare rid de îndată ce apare. Aveam însă doar 3 ore până când trebuia să cobor înapoi în lumea mea.
Nu știam ce-mi doresc de la cele trei ore, așa că cel mai simplu a fost să-i las pe alții să decidă pentru mine. M-am apropiat de tipa cu ochii cei mai albaștri și am întrebat-o ce vrea să facem. I-am oferit trei opțiuni. A ales-o pe prima.
Vroia să avem un copil împreună. Mă întreb și acum de ce asta a fost prima opțiune pe care i-am oferit-o; probabil că atunci aveam un instinct patern mult mai bine dezvoltat, deși eram cu secole mai tânăr. Contează doar că ea a ales asta, așa că ne-am luat de mână ca și cum am fi făcut asta zi de zi timp de milenii, am străbătut în tăcere întinderea plată și am ajuns într-un loc mai întunecat de unde ne-am ales un copil. Am ales unul care avea deja 5 ani, gândindu-mă că mai aveam doar 45 de minute pe care puteam să mi le petrec cu ei și nu avea sens să-mi petrec timpul ăsta schimbând scutece sau scoțând diferite sunete doar ca să se oprească din plâns. Am mers cu fiul meu și mama lui sub un copac mai umbros și nu am făcut decât să mă uit la cei doi cum se joacă. M-a lovit un sentiment ciudat de împlinire, simțeam că dintr-o dată toată viața mea a căpătat un sens: s-au petrecut toate pentru a ajunge aici, să intru pe o ușă în care nu sunt singur, în care o ființă s-a născut din celulele mele și în care cineva avea nevoie de mâna mea la fel de mult cum eu aveam nevoie de ochii ei albaștri. Eram fericit pentru tot ce urma să se întâmple; în momentul acela alarma telefonului a sunat anunțându-mă că prima oră s-a scurs, așa că a trebuit să trantesc cu violență ușa pe care tocmai o deschisesem.
M-am îndreptat apoi spre tipa cu cel mai blond păr. I-am pus aceeași întrebare și i-am dat aceleași trei opțiuni. A ales-o pe a doua. Vroia să facem dragoste. Ne-am luat de mână cu pasiune și ne-am îndreptat spre o peșteră aflată la 5 minute. Nu ne-am zis nimic până acolo, am mers în timp ce degetele noastre făceau dragoste. Se juca cu imperfecțiunile degetului meu arătător, în timp ce eu încercam să-i mângâi linia vieții. Îi simțeam fiecare linie din palmă și mi-o însușeam cu setea unui babuin care dă de o oază în mijlocul deșertului. Odată ajunși în întunericul umed al peșterii am dezbrăcat-o de haine și prejudecăți și am făcut-o a mea. Mă bucuram de fiecare centimetru din pielea ei și de fiecare nanosecundă în care nările îmi erau astupate de mirosul corpului ei. Nu exista trecut sau viitor, exista doar clipa în care făceam parte din ea, momentul de eliberare în care secreșiile noastre s-au întâlnit în interiorul ei și panta abruptă pe care am escaladat-o împreună. Telefonul a sunat din nou. Am lăsat-o goală în peșteră și am plecat spre poiana pentru a-mi petrece ultima oră înainte să mă întorc.
Străbăteam grăbit aleea bătătorită și încercam să-mi aduc aminte de ce trebuia să cobor, de ce nu puteam rămâne pur și simplu să mă bucur de prezent. Nu știam de ce, dar în mai puțin de o oră trebuia să mă întorc pe unde am urcat. A rămas aceeași întrebare cu aceleași trei variante. Speram că tipa cu cel mai apetisant zâmbet va alege și ea prima sau a doua variantă.
A ales-o pe a treia. Vroia doar să-mi înghită sperma. Nu înțelegeam de ce am oferit asta ca și o opțiune, dar am scos din buzunarul drept o fiolă pe care o umplusem cu câțiva ani înainte și pe care o purtam cu mine de atunci și i-am întins-o. Cu un gest foarte natural mi-a luat-o din mână, mi-a mulțumit, a deschis-o, a dat-o pe gât dintr-o singură înghițitură și apoi mi-a zis că are gust de rubarbă amestecată cu curry și cuișoare. A urmat un scurt moment de tăcere penibilă, ca apoi să se lege între noi doi o discuție aprinsă despre diferențele dintre hinduism și budism, despre aselenizare, ca într-un final să încep să-i povestesc despre mileniile pe care le-am petrecut înainte să ajung la acel moment. Îmi sorbea fiecare cuvânt și eu îi interpretam fiecare zâmbet. Îmi analizam trecutul pornind de la mișcările fiecărui mușchi de pe fața ei angelică. Cu fiecare poveste îmi doream și mai mult să facă parte din ele. Până la urmă am ajuns să-mi modific trecutul astfel încât fata care mi-a înghițit o fiolă de spermă a devenit coloana centrală a ceea ce fusesem până în clipa aceea. Telefonul a sunat pentru ultima oară, m-am ridicat, am sărutat-o pe frunte și m-am îndreptat spre viața mea de zi cu zi.
Și cam astea au fost cele trei ore de care mi-au adus aminte cele 6 cărți diferite pe care jucătorul imaginar le-a primit la începutul jocului: cum am întrebat trei tipe același lucru („Ce vrei să facem? Să avem un copil, să facem dragoste sau să-mi înghiți direct sperma?”) și cum fiecare dintre ele a ales ceva diferit.