Am avut parte de un weekend destul de liniștit și destul de puțin „turistic” deși sâmbătă am vizitat unul dintre cele mai faine locuri de până acum. Am fost împreună cu un tip din Cluj la Akshardham, un templu relativ nou construit în care te surprinde curățenia, liniștea și organizarea. Intrarea în templu e mai strictă decât în aeroport. Nu ai voie să intri decât cu portofelul și o sticlă de apă transparentă, restul (cameră foto, telefon, țigări, etc.) trebuie lăsate la garderobă. Pe lângă arhitectura destul de impunătoare a templului pe mine m-au surprins plăcut elefanții sculptați care spuneau „o poveste”, diverse fabule, printre care cea care mi-a rămas întipărită în minte a fost: „Elefanții nu se supără dacă îi pictezi, atâta timp cât îi pictezi frumos!” (în traducere liberă: „Nimeni nu e deranjat de iubire, atâta timp cât e o iubire frumoasă.”)
Ziua a continuat și s-a terminat într-un bar cu specific „american” unde am profitat de „Happy hour” și am băut vreo 5 sticle de Budweiser, inițial împreună cu tipul din Cluj iar apoi singur cu o carte. Muzica, atmosfera și fumul de țigară îmi aduceau aminte de barurile din București. Odată rămas singur m-au chemat la masa lor două indience care nu vroiau să mă lase să stau singur în bar. În mod normal aș fi refuzat dar am povestit ieri ce s-a întâmplat cu Murakami și cartea pe care o citeam așa că am ajuns la o masă de indieni la fel de gălăgioși ca și noi după câteva beri. M-a surprins extrem de mult accentul tipelor. Dacă le-aș fi cunoscut în altă parte aș fi jurat că s-au născut și au crescut în Anglia. Discuția a fost foarte interesantă și a făcut să-mi confirme faptul că India e țara contrastelor.
Azi am dormit mai mult ca de obicei așa că am ieșit din hotel pe la două. Am luat pentru prima oară autobuzul până la metrou și a fost surprinzător de ok. Departe de imaginea pe care o aveam despre mijloacele de transport în comun de aici. Am luat metroul până la o stație la fel de aleatoare ca și săptămâna trecută și am început să mă plimb fără niciun țel anume. Am nimerit pe un bulevard destul de liniștit, plin de verdeață și foarte curat. Am ajuns într-un final din nou la India Gate, de data asta însă m-am oprit pe un petec de iarbă să citesc. Ce se întâmplă în jurul meu?
Câteva sute de tineri jucau cricket. De unde stăteam vedeam vreo 10 partide în desfășurare. În afara de ei mai erau zeci de familii pe iarbă, copii de 6 ani aruncând mingea taților care aveau „bâtă” în mână. O duminică liniștită pe o pajiște verde. Fără semințe, fără muzică dată tare la telefon, fără updateuri pe Foursquare sau Facebook. Am stat așa câteva ore. M-a bucurat furia cu care aruncau mingea și țipetele unei întregi echipe când cineva reușea să prindă o minge înainte să atingă pământul. Cu unele lucruri sunt mult mai înaintați ca noi (sau noi suntem atât de „înaintați” încât am uitat să ne bucurăm de lucrurile simple care nu au nevoie de plan de date?).