Tot la geam

Ieri am recitit niște scrisori pe care le-am scris acum 11 ani. Atât de Eu și atunci. Cineva mi-a zis că ar trebui să dăm „refresh” din când în când. Să pornim de la 0. O foaie albă. Am făcut asta o singură dată. Până la capăt, aproape. A ajutat la ceva? Nu. Nu cred. Am rămas același. Acum nu mai sunt același copil dar faptul că am luat-o de la 0 nu m-a ajutat cu nimic. Ne schimbăm indiferent de cât de mult alergăm de noi. Faptul că renunți la prietenii dragi de ani de zile nu ajută cu nimic. Rămâi același om mic care fuge de responsabilitatea propriilor iubiri.

Azi o prietenă m-a întrebat ce aș păstra dacă ar trebui să păstrez o singură amintire de la o anumită persoană. Ar fi atât de simplu dacă ar ține de noi. Nu aș vrea decât să îmi aduc aminte momentul în care am decis că e cazul să renunț. Ne-ar fi atât de ușor dacă ne-am aminti doar zâmbetul fals în momentul în care îi oferi infinitul sau îmbrățișarea din acea dimineață în care ți-ar fi fost mult mai bine în brațele unui urs înfometat care se pregătește pentru hibernare. Dar noi nu, preferăm să ne aducem aminte de dimineţile în care ea era infinitul pentru noi, de sărutul din serile în care magia era doar felul unu, de mâna care ar fi putut să alimenteze un reactor iranian. Dacă ar fi să ies în stradă pentru ceva aș ieși exact pentru asta: VREAU SĂ-MI AMINTESC DOAR FLEGMELE. Aș arunca cu pietre în jandarmi pentru asta. Vreau să uit lucrurile magice, nu vreau decât să-mi aduc aminte de starea de limax lăsat în mijlocul autostrăzii.

Da, recunosc! Eu nu știu cum e să fii fericit. Problema e că nu știu cum e să recunosc fericirea. Nu sunt nebun. Dacă ar veni acum în fața geamului meu un bătrân cu un carton pe care să scrie „BOULE, EȘTI FERICIT!” m-aș resemna și aș recunoaște. Altfel, nu. E vorba totuși de un concept atât de ciudat și abstract încât un țăran ca mine nu poate să-l identifice atât de ușor. Ar trebui să fii fericit dacă ai parte de un orgasm? Dacă îți sărută urechile dimineața îmbrăcată într-un tricou galben? Dacă redescoperi minunile unei prietenii platonice? Dacă obsesiile se rezumă la cărți și alergat? E trist să fii fericit.

Sunt convins că printre cei 11 cititori pe care îi am cineva a găsit soluția așa că vă întreb: voi cum vă dați seama că sunteți fericiți? Cineva, probabil eu într-un moment de luciditate, mi-a zis că ești fericit atunci când nu te gândești la fericire, dar sunt convins că nu e atât de simplu. Trebuie să existe un leac secret. Ar fi dubios că fericirea să țină doar de faptul că te simți bine în pielea ta.