Am mai primit un mic „text” pe mail. Enjoy. (dacă doriți să apăreți și voi aici știți adresa de mail)
Dansul în 2 e ca sexul în picioare. Simt toată fierbințeala, toată nerăbdarea, îl simt cum mă provoacă să-l urmez, să-l descopăr. Și îl urmez, amețesc, sângele îmi frige urechile, dar nu mă abandonez, nu uit de mine. Nu încă. E ca un ritual străvechi de împerechere. Sunt pași care trebuie urmați. El mă invită, eu accept. El ezită, eu îl provoc.
Poate să înceapă la fel de violent-atâtător ca atunci când mă împinge în perete și o dată tăiată răsuflarea, nu mă mai lasă să o regăsesc. Nu știu ce urmează. Nu știe cum vreau să fiu atinsă, nu îmi anticipează dorințele. Le creează. E înaintea gândurilor mele cu o secundă. Și după ce simt că nu mai am control, se oprește și se uită în ochii mei. Îi place să vadă vidul din ei. Îmi revin apoi, și încerc să-l musc, să-l lovesc, să-i șterg expresia sigură de pe față. Să îl surprind, să preiau
controlul. Nici nu mă lasă să ridic mâna. Și începe iar.
Văd asta în timp ce mă învârtește pe sub mână. Toate mișcările îmi spun cum mă vrea. Unde. Cât de tare. Dorința din ochii lui mă amețește. Mă împinge departe, și în ultimul moment mă prinde de mână, și mă aduce mai aproape ca niciodată. Respirația lui mă arde pe gât. Aș da orice pentru o înghițitură de apă. E în spatele meu acum, și uit de setea cealaltă. Am abandonat orice încercare de a lega vreun gând concret. Doar flash-uri. Mâna lui puternică. Părul ud. Culoarea hainei. Dorința din ochi. Cruciulița de la gât. Încerc să mă revolt, să fac o mișcare contrară, să rup nebunia, dar are priza mâinii prea puternică. Nu am scăpare.
Sau… știu că vine. În cadă deja îi simt buzele pe gât și mă înfior. Stau acolo până se răcește apa, pentru că știu că am timp. Știu precis când vine, știu că o să sune politicos la ușă deși i-am zis că o las deschisă. Mai am două ore, și nu mă grăbesc, pentru că așteptatul pe canapea nu e stilul meu. Ies în sfârșit din baie și mă privesc goală în oglindă. Expectativa e la fel de incitantă ca un preludiu. Mă parfumez și pășesc peste prosop cu mișcări studiate, ca pe o scenă, și îmbrac rochia. Scot pahărelele din vitrină și îmi ling buzele pentru că știu cum le va da la o parte ca să mă întindă pe masă. Timpul abia se mișcă, dar aud într-un final soneria. Deschid ușa cu aceleași gesturi de actriță, și el mă sărută pe obraz. Mă urmează în sufragerie, și îmi cuprinde umerii în timp ce torn vinul. Pe masă nu e nimic altceva, pentru că știu. Mai întâi sex, apoi cina.
Încet, mă apropie de el. Îi simt atingerea pe spate, mâna îi coboară lent, până întâlnește materialul rochiei. Îmi șoptește ceva la ureche, dar nu mă interesează decât respirația lui. Apoi se uită în ochii mei în timp ce mă rotește. Dansul e perfect, rafinat și senzual. Ca o tachinare. Ceasul îi lucește în timp ce mă lasă încet pe spate. Am timp să-mi imaginez fiecare scenă din ce va fi. Îl văd că zâmbește. Știe exact ce gândesc.
Muzica se termină, și plecăm să terminăm ce am început.
o fana care vrea sa se faca remarcata prin intermediul tau? 🙂