Din totdeauna mi-au plăcut filmele care nu se termină ca-ntr-o telenovelă, în care finalul nu e foarte evident și care nu se termină cu cei doi sărutându-se sau cei o mie de ostatici salvați. De aceea mi-au plăcut foarte mult filme precum Braveheart, Crash sau Forrest Gump. Weekendul ăsta însă după 6 ore de Nașul am dat pe rețea de un film care părea o comedie romantică clasică, al cărui sfârșit îl bănuiam de când am văzut coperta pe IMDB. Totuși am rămas foarte plăcut surprins de film și eram aproape convins că finalul îmi va strica părerea bună despre film. Seamănă ca tehnică folosită cu Occident, un du-te vino prin „timeline” și piesele cele mai importante din puzzle apar de-abia la sfârșit! „Love makes you do crazy things, insane things. Things in a million years you’d never see yourself do. But there you are doing them… can’t help it.” Oare așa o fi? Asta e concluzia personajului negativ, dacă se poate vorbi despre așa ceva când este vorba de dragoste!
Finalul (pe care îl poți vedea apăsând aici) m-a șocat… era evident… cei 2 se găsesc și se sărută… mi s-a părut cel mai dulce/romantic sărut și îmbrățișare văzute vreodată, dar pentru a ajunge la așa ceva e nevoie de o pauză de 2 ani… mult prea mult pentru viața reală! L-am văzut de 10 ori cred și surprinzător nu m-a făcut să mă simt prost/singur/trist…
Concluzia? Vă recomand cu sinceritate să vedeți filmul!