Acum șase ani începusem una
din relațiile mele pasagere de Club A când, după câteva săptămâni, mi-am dat
seama că e mai mult decât o aventură. Stăteam cu săptămânile unul la celălalt
și totul părea foarte natural între noi doi. Deși părea că suntem din lumi
total diferite (ea doctor veterinar, eu programator; ea cu o gașcă mare de
prieteni, eu un lup singuratic; ea cu clasicii ruși, eu cu americani
contemporani) am început, fără să ne dăm seama, să avem lucruri pe care le făceam
doar împreună. Unul dintre ele era să ne uităm la tenis. Eram aproape fanatici
când juca Halep.
Deși cu câteva luni înainte
niciunul dintre noi nu știa să țină scorul într-un game, atunci când a început
Wimbledon-ul așteptam fiecare meci îmbrăcați în alb cu o porție din desertul
oficial în mâini. Andreea era cea care pregătea căpșunile cu smântână și până
în sferturi, când m-a sunat tata să mă întrebe dacă am văzut că s-a calificat a
noastră în semifinale nici nu realizasem de ce gustul mi se părea atât de
cunoscut.
Cred că aveam zece ani când am
rămas pentru o săptămână singur cu tata acasă. Mama era plecată la Iași pentru
o operație. Ne lăsase mâncare în frigider și ne-a zis că dacă nu ne ajunge
putem să ne mai prăjim niște cartofi sau să ne mai facem câte un ochi
dimineața.
În a doua sau a treia zi de
când eram singuri tata s-a întors din piață cu o sacoșă plină de căpșuni.
Uite ce-am luat! Nu-s ca alea a lu’ bătrânu, Dumnezeu să-l ierte, dar sunt dulci și proaspete. Le-am luat de la cineva de la mine din sat.
M-a recunoscut și mi-a zis că nu mai e același soi ca pe vremuri, dar astea
sunt mai rezistente. Săracii cât mai stăteau încovoiați printre straturi.
Da, sunt dulci. Când să mai iau una mi-a tras punga.
Îți ajunge de poftă. Stai să fac o mămăligă și să văd dacă ne-a lăsat
maică-ta smântână pentru supă.
Atunci a fost singura dată
când l-am văzut pe lângă aragaz făcând altceva decât să încălzească mâncare. În
timp ce a lăsat mămăliga să se răcească, așa se mănâncă ca să nu se prindă
de stomac, a spălat și curățat căpșunile, le-a tăiat în două sau în patru
și le-a amestecat cu smântână într-un bol de salată. A pus apoi câte un polonic
de mămăligă în două farfurii adânci și a turnat peste câte o jumătate din
amestecul rozaliu.
Mămăliga era cam tare,
sărată și cu niște cocoloașe, smântâna puțin cam acră, dar căpșunile făceau ca
gustul să aibă sens și să-ți dorești încă o lingură, încă o lingură și încă o
lingură.
Înainte de semifinală i-am
zis că am o surpriză pentru ea și că o să pregătesc eu desertul. În momentul în
care a început meciul încă mai aveam mămăliga pe foc, așa că a trecut primul
set până s-a răcit. Când am venit într-un final învingător și mândru din
bucătărie își pierduse puțin răbdarea. Eu eram convins că nu are cum să nu-i
placă: gustasem și era exact ce trebuie.
Glumești, nu?
?!
Mămăligă? Faci mișto?
Nu, nu! Gustă! E genial, crede-mă!
Se simțea prin privirea ei disconfortul
de a încerca așa ceva, dar m-a lăsat să-i dau o lingură cu ce credeam eu că e
combinația perfectă. Jumătate mămăligă rece, jumătate smântână cu frânturi de
căpșuni. A închis ochii și a luat toată lingura. În momentul acela comentatorii
au făcut liniște și jucătoarea noastră se tăvălea pe iarba londoneză. Andreea a
scuipat ce avea în gură, eu am scăpat farfuria, ea a plecat, eu mi-am zis că
asta a fost să fie.
După alte câteva relații pe
care le credeam cu potențial și care s-au terminat cu o porție de căpșuni cu
smântână și mămăligă am ajuns să am rezerve în congelator ca să nu depind de
sezon. La început mi s-a părut amuzant și îmi ziceam că oricum nu ar fi mers,
dar în timp toată povestea asta cu gustul perfect pentru un desert a prins
rădăcini. Am început să-l prepar și să-l prezint ca un mousse de mălai
acompaniat de căpșuni trase prin smântână, dar fără să difere reacția. Cel mult
primeam un „interesant” din politețe.
Împărțeam de câteva luni
același apartament cu o tipă creață cu ochi verzi, când m-am trezit învârtind
făină de porumb într-un ceaun. În dimineața aceea am fost împreună la piață și
am fost convinși de un bătrân să gustăm din căpșunile pe care le avea pe
tarabă. Erau foarte dulci, deși la cât de albicioase erau credeam că sunt încă
crude.
Pot să le fac cu smântână?
Da, desert perfect.
Nu neapărat desert.
Cum crezi tu. Mersi oricum pentru mămăligă. Chiar voiam să mă apuc și eu de
asta.
Ne-am pus amândoi câte un
polonic din ceaun, ea și-a curățat oul și l-a pus lângă, eu am turnat din
căpșuni peste.
Dubios! A zis asta în timp ce a scos muștarul din frigider și a pus o
lingură din el peste ou.