Îmbrățișarea perfectă

Mi-am petrecut o săptămână în căutarea îmbrățișării perfecte. Totul a pornit de fapt cu o dorință inexplicabilă de a fi îmbrățișat după ce am citit o povestioară simpatică. Era prima oară când îmi doream explicit asta și eram convins că va fi simplu, nu e ca și cum mi-aș fi dorit să găsesc pe cineva cu care să-mi împlinesc nu știu ce fantezie romantică sau sexuală. Nu vroiam decât o îmbrățișare și totul ar fi fost bine. Ca în poveste.

În prima zi am mers cu inocența unui virgin în îmbrățișări la o persoană dragă mie și am îmbrățișat-o pur și simplu. Ea și-a pus la rândul ei brațele în jurul meu și m-a mângâiat pe spate. Am stat câteva secunde așa așteptând ca ceva magic să se schimbe, ca toți norii să dispară și eu să pot să mă întorc la căutarea unui lucru mai important pe care să-l caut. Când am văzut că nu există niciun efect m-am desprins, am spus „Mulțumesc” și am plecat.

A doua zi am simțit aceeași nevoie și am încercat să-mi aduc aminte ultimul moment în care am simțit căldura unei îmbrățișări. Era cu siguranță într-o dimineață în care îi strângeam trupul dezvelit în brațe. Era într-una din dimineți de după. Nu îmi doream să fac sex dar îmi doream îmbrățișarea de a doua zi. Am mers în club și am început să dansez cu necunoscute mai mult sau mai puțin amețite. După câteva melodii le spuneam direct: „Hai să mergem la mine ca să te țin în brațe de dimineață”. După câteva refuzuri mai mult sau mai puțin elegante o tipă cu ochi verzi pătrunzători mi-a zâmbit și mi-a spus „Ok, și eu am nevoie de asta!”. Eram fericit. Nu mai trebuia decât să trecem peste sexul de rutină. Am terminat amândoi în jumătate de oră și mă pregăteam să-i strâng corpul dezbrăcat în brațe în așteptarea îmbrățișării de dimineață. Planul nu avea cum să dea greș dar eu o așteptam dezbrăcat în pat să se întoarcă de la baie când a apărut îmbrăcată în față mea: „Mersi! Aveam nevoie de asa ceva! Ne mai auzim!”. Eram șocat. Am încercat să o conving să rămână dar nu am reușit. Se pare că atunci când i-am zis că aș vrea să vină la mine să o îmbrățișez credea că zic asta doar ca să o conving mai ușor să vină pentru casual sex. Ea asta își dorea și de asta avea nevoie. Și a plecat lăsându-mă cu un sentiment ciudat.

M-am trezit a treia zi și mă simțeam încă folosit. M-a mințit. Vroiam să o îmbrățișez și a profitat de asta ca să facă sex. În ciuda a ceea ce s-a întâmplat cu o seară înainte încă credeam că asta era soluția pentru mine: o îmbrățișare de dimineață. De data asta nu mai puteam risca și în plus există șanse mai mari pentru o îmbrățișare de poveste după o noapte de făcut dragoste decât după o seacă partidă de sex mecanic. Așa am ajuns să mângâi și să acopăr cu sărutări o perpetuă iubire. Nu mă mai bucurasem de atingerile ei de mult deși ne plăcea de fiecare dată la fel de mult să ne iubim. Penetrarea efectivă nu a existat dar printre mângâieri și răsuflări căldute am adormit unul în brațele celuilalt. Am visat toată noaptea dimineața ce urma să vină. Și a venit și îmbrățișarea mult așteptată. A fost caldă și ca o gură de oxigen. Dar nu era ceea ce căutam. Avea intimitate, avea dragoste, avea atingere, avea… Avea de toate și totuși nu era completă.

În a patra seară am ajuns singur în Argentin. În mijlocul iernii era plin așa că la masă cu mine a poposit o necunoscută. Mi-am lăsat cartea jos și am început să vorbim despre nimicuri, în principiu despre ce mai citim fiecare și locurile pe care le-am vizitat. Nu știam cum o cheamă când i-am povestit de epopeea mea de căutare a îmbrățișării izbăvitoare. În momentul acela s-a ridicat și și-a pus brațele în jurul meu și al scaunului pentru câteva zeci de secunde. Era cea mai călduroasă și calmă îmbrățișare din toată săptămâna. S-a retras, m-a sărutat pe frunte și a plecat dar a lăsat un sentiment de bine.

A cincea zi m-a găsit cu aceeași dorință fierbându-mi prin vene. De data asta nu mai aveam niciun plan. Rătăceam pur și simplu pe străzi fără să aștept să se întâmple ceva anume. Mă uitam la oameni, admiram clădirile și străzile, încercam să mă pierd pur și simplu. După un colț înzăpezit am zărit pe cineva pe care nu mai văzusem de cel puțin trei ani. Nu mai știam sigur cum o cheamă dar o dată ce privirea ei a întâlnit-o pe a mea ne-am zâmbit și am mers unul spre celălalt. Am intrat în primul loc cald pe care l-am întâlnit și încercam să ne dăm seama fără să ne vorbim de ce s-a petrecut ruptura dintre noi. Nu conta asta atât de mult dar era singurul lucru care putea umple liniștea. După ce ne-am dat seama că nu vom găsi un răspuns, în niciun caz dacă nu începem să ne spunem ceva, am început să vorbim despre „apocalipsă” ce urmează să vină. Râdeam de asta când m-a întrebat dacă am văzut „Caut prieten pentru sfârșitul lumii”. Deși nu i-am spus de căutarea mea și ea nu avea nicio legătură cu filmul am mințit-o și i-am spus că nu l-am văzut și că singurul motiv pentru care am crede în „apocalipsă” ar fi doar ca să ne simțim speciali că facem parte din „ultimii”. Am mai discutat despre alegerile pe care le facem în viață și cât de selectivă ne este memoria în funcție de ce căutăm la un moment dat și apoi ne-am ridicat și am plecat. M-a îmbrățișat la colțul la care ne-am întâlnit și a plecat. A fost o îmbrățișare cu o aromă specială, aroma tuturor brațelor pe care le-am lăsat să plece fără să fac nimic ca să le păstrez.

Încă tulburat de toate amintirile lăsate să moară în a șasea zi stăteam pe un peron înghețat. Mintea îmi galopa în gol când lângă mine s-a apropiat o copilă care mi-a zis din prima: „Poți să mă ajuți te rog și pe mine? Nu vreau o țigară sau bani de bere, nu vreau decât o îmbrățișare! O caut de aproape o săptămână!” Surprins m-am întors spre ea, i-am zâmbit și am luat-o în brațe. Nu știu dacă pe ea a ajutat-o dar mie mi-a adus aminte faptul că unele lucruri nu trebuie căutate, ele trebuie să se întâmple pur și simplu. Nu era ceea ce căutam eu dar măcar m-a făcut să-mi dau seama că atâta timp cât caut nu am cum să găsesc ceva atât de mistic. Ne-am dat drumul și fiecare a pornit spre alt capăt al peronului.

Într-a șaptea zi am renunțat la orice fel de căutare, am stat liniștit acasă și m-am uitat la peretele alb aproape toată ziua. Pe seară m-a sunat o prietenă dragă și mi-a spus că îi este dor de mine. Ne-am întâlnit și m-a îmbrățișat când m-a văzut abătut. Nu mai căutam nimic așa că m-am bucurat pur și simplu.