Sfera

M-am trezit într-o sferă. Aveam în brațe un caiet vechi ros de carii. Țin minte că am adormit cu el în brațe în timp ce-mi citeam poeziile scrise cu ani de zile în urmă. Pe ultima pagină era scrisă o poezie de care uitasem:
O sferă închisă-n cerc cu laturi albe
Se caută de colțuri, de vârfuri ca să-și prindă
Un punct pornit din centru, spre centru să se ducă
S-adulmece iubirea de cercuri albe-nchise.

Visând la sfere, cercuri, puncte, laturi
Am sufletul închis în lut cu forme opace,
De slăbiciuni mă caut, de iubire să-mi prind
Ideea venită din vis, în vis să te duci:

Ești cerc închis în cerc cu forme albastre!

Încercam să înțeleg ceva dar fără mare succes. Nu-mi mai aduceam aminte momentul în care am scris versurile astea și nici ce ar putea să reprezinte; dacă m-ai fi întrebat ieri ce am vrut să spun aș fi răspuns extrem de sincer că erau doar niște cuvinte alăturate într-un moment în care îl studiam pe Barbu la școală și nu vroiam, cel mult, decât să o șocheze pe tipa pasionată de geometri, pentru care aveam o obsesie. De la asta la sfera în care mă aflu acum e însă o cale atât de lungă. Stăteam arcuit pe podeaua albă și mă uitam la tavanul care se contopea cu pereții și pardoseala într-o singură formă perfectă. Nu se vedea niciun punct de discontinuitate, nicio urmă care să arate că a fost făcută peste noapte în locul canapelei pe care am adormit.

M-am ridicat în picioare și mi-am întins brațele încercând să-mi dau seama ce dimensiune are. Nu știu la ce ar putea să mă ajute dar simt că am șanse mai mari să-mi răspund la întrebarea: „De ce mă aflu în sfera asta cu diametru de 4 metri?” decât la o întrebare generică de genul: „Ce dracu caut închis într-o sferă?”. După ceva timp mi-am dat seama că deja era inutil să aflu dimensiunea exactă cu o eroare mai mică de +/-15 cm așa că m-am așezat pe podea și am încercat să-mi controlez respirația pentru a mă putea concentra mai bine. Primul lucru care mi-a venit prin minte a fost formula volumului unei sfere. Oare pentru cât timp îmi mai permit luxul de a respira normal?

Au trecut zeci de minute și nu simt că aș rămâne fără aer. Îmi permit să încep să gândesc din nou. Dar la ce? De ce sunt aici? De ce o sferă? Ce legătură are poezia? Ce sunt laturile albe? De ce un cerc ar avea colțuri? E oare doar un vis? De unde să încep? Încerc să-mi dau seama dacă am citit vreodată de cineva într-o situație similară. Mă imaginez căutând pe Google despre alți oameni care s-au trezit într-o sferă perfectă. Nu cred că m-ar fi ajutat prea mult. Puțin probabil să fie un forum despre asta. Îmi aduc aminte doar de o scriere a lui Edgar Allan Poe în care personajul e închis într-o carceră a Inchiziției. Cam departe de situația mea. Nu cred că e o pedeapsă. Nu am greșit cu nimic. Cel puțin nu cuiva care ar putea să mă facă să mă trezesc într-o sferă.

Și totuși de unde vine lumina? E o lumină roșiatică, un apus constant într-o încăpere opacă. Am început să țip. Nu știu de ce nu am încercat până atunci să comunic și cu altcineva în afară de mine. Strigătul mi-a fost absorbit de alb. Nu știam dacă a reușit vreun strop din răgnetul meu să ajungă în exterior dar eu nu am simțit nici cel mai mic ecou întorcându-mi-se. Am continuat să țip până când m-au lăsat plămânii de fumător. Nu spuneam nimic concret. Scoteam doar zgomot. Mi-era frică să spun ceva cu sens; mă temeam că totuși cineva mă poate auzi și nu vroiam să se facă glume pe seama mea: „Auzi mă, asta stă închis într-o sferă și țipă că îi este sete!”. Chiar! Îmi este sete? Nu mi-e nici foame.

Plictisit de singurătatea sferei mă arunc cu capul în peretele curbat. Niciun zgomot; nicio durere. Mă musc de brațul drept și nu simt nimic. Dinții nu-mi lasă nicio urmă. Dacă aș fi mai în vârstă aș crede că am murit dar îmi permit să cred că sunt prea tânăr pentru așa ceva; halucinații sigur nu am; sigur nu e un vis: de mult nu am visat ceva mai mult decât un lift care se prăbușește în gol de la etajul 10.