Nevoia si de Nu

Dă-mi voie să îți spun un secret! Știu că te simți special pentru că tu ai un sat în Norvegia dar permite-mi să fiu cel care distruge un mit: Fiecare dintre noi are câte un sat în Norvegia. Al tău produce bambus, al meu orez. 6 miliarde și ceva de sate. Un sfert de infinitate de stăpâni. Fiecare cu satul lui. Nu știu ție cum îți este, dar mie mi-e destul de greu să conduc sutele de Norvegieni. Uneori mă privesc ca pe un mic Dumnezeu și îmi cer cele mai ciudate lucruri iar eu nu pot să spun Nu.

Acum câteva zile mi-a scris un copilut. Își dorea o mașină galbenă care să-l ducă până la capătul pământului. I-am spus Da. I-am oferit o mașină Galbenă care să-l ducă până la capătul pământului. A doua zi am primit scrisori similare de la toți locuitorii satului meu din Norvegia. Le-am spus tuturor Da. Nu pot spune Nu! (sper că nu îți imaginezi acum că aș fi nu știu ce Dumnezeu care fabrică lucruri din nimic. Nu. Norocul meu a fost că sunt aproape de capătul pământului așa că le-am cumpărat fiecăruia câte un jeep 4×4, eventual și cu șofer pentru cei fără carnet. Știi cât costă atâtea mașini? Toate din salariul meu de pseudo programator; unde mai pui și faptul că timp de câteva zile plantațiile de orez au fost lăsate pustii. Asta doar pentru că nu știu să spun nu.)

La un moment dat cineva m-a rugat să-l învăț să citească dincolo de simboluri. Știi ce am răspuns. A doua zi a murit. A interpretat fiecare gest, fiecare cuvânt și fiecare sunet ca un semn de la univers, ca și cum zeităților încercau să comunice cu el prin mâna ridicată de vecinul de colibă, că renul pe care l-a întâlnit de dimineață îi prevestește că își va întâlni marea dragoste; zâmbetul colegei de plantație era o confirmare a poveștii lor de dragoste. S-a sinucis în momentul în care a văzut-o cum aruncă 4 boabe de orez pe jos.

Ce m-a bulversat cel mai mult a fost scrisoarea unui copil care mă ruga să-l învăț să spună nu. De ce voia să nu-și mai spună Da? În inocența lui crede că nu poți să ai toate lucrurile pe care le vrei, că vrea să ajungă să spună: „da, jucăria asta produce mai mult zgomot dar o să-și piardă și ea din strălucire”. Ce copil! Să vrea să renunțe la sinceritatea față de el. Cum ar fi să meargă într-un târg, să-și dorească pentru o secundă o undiță nouă și totuși să nu și-o cumpere deși are bani pentru ea? Nu s-ar minți pe sine în momentul în care va sta pe marginea copcii cu undița lui veche? Nu i-am putut spune Nu așa că l-am condamnat să fie fericit alături de jucăriile pe care le are deja.