Până acum câteva zile eram convins că fluturașii din stomac se nasc și apoi mor. E simplu. Lucrurile se nasc și apoi mor. Mai puțin sticlele de plastic, de exemplu. Ele sunt create și apoi ajung în Dâmbovița sau într-o groapă de gunoi de la periferia orașului. Unele sunt însă arse (mor) sau sunt reciclate. Oare același lucru se întâmplă și cu fluturașii? Poate nu toți mor. Poate unii sunt totuși depozitați într-un depozit insalubru sau sunt pur și simplu reciclați.
V-am povestit în decursul anilor de umbreluța mea din vârful unui deal din fața geamului meu. Era locul în care nu îndrăzneam să ajung. Locul unde se ascundeau toate lucrurile frumoase care nu aveau cum să ajungă în viața mea monotonă, unde erai lovit de iubirea adevărată. Lucruri de genul acesta, tipice pentru un puști de 16 ani care crede că fericirea ține de natură și de oamenii din jurul tău. Prostii de adolescent frustrat. Când am privit însă pentru prima oară mărul sălbatic eram convins că nu exagerasem deloc. Era locul potrivit pentru a te declara Fericit. Eram copil. Mai credeam în lucruri de genul ăsta.
M-am despărțit de ea și am încercat să o recuceresc. I-am oferit o parte din inima noastră. O bucată de coajă din copacul care ne unise. Era plin de viermi. Era putrezită. Putrezită și plină de viermi. I-am spus că nu vreau ca noi să ajungem la fel. S-a căsătorit recent. Umbreluța e încă acolo. Nu că ar mai conta. Unele lucruri chiar mor. Sau se transformă. În tricouri, de exemplu.
Dacă ea e lângă tine e relativ simplu. Tu ai fluturi, ea încă nu. O săruti și îi dai și ei. Dar dacă nu e? Îi trimiți pur și simplu prin poștă. Ia din kilul meu de nevertebrate care bat din aripi microscopice! Nu pot dona 2% din impozit pentru SMURD dar pot să-ți trimit printr-un colet expres 674 de fluturi sănătoși și agitați. Dar dacă totuși ei se întorc înapoi la tine, ce faci? Încerci să-i mai trimiți o dată? Îi iei și încerci să-i reciclezi, sau pur și simplu îi trimiți într-un depozit insalubru de la marginea Bucureștiului? E mai simplu să iei decizia asta dacă în schimbul lor trebuie să dai o pereche de porumbei călători. Fuck the butterflies! Dacă nu ar fi într-un colet poștal nu ar ști să se întoarcă de peste mări și țări.
Mă întreb totuși ce se mai găsește în depozitul plin de mucegai de la periferia orașului. Probabil că o sumedenie de conserve fără etichete în care se ascund pui de dragon, colibri cu aripile tăiate, ficăței de gâscă aflați în descompunere sau aorte ultra oxigenate. Vreau să-mi imaginez expresia feței celui care o să deschidă coletul peste câțiva ani când va vedea grămăjoara de praf creată din fluturii în putrefacție și un fluture slăbit care încă mai dă slab din aripi. Doar îmi imaginez. Nu mai e problema mea. De asta am decis să îi las în întuneric și nu într-un sertar cu un bold înfipt în ei.
Foto George Checherita
Exista posibilitatea ca umbreluta sa se transforme intr-o colonie daca lasi toti fluturii liberi. http://www.youtube.com/watch?v=SGBLiGFaddo