Cei din Samoa au decis să șteargă din calendar ziua de 30 Decembrie 2011. Au trecut pur și simplu din 29 în 31 Decembrie. Nu au avut de ales. Așa au votat două treimi din parlamentarii aleși într-un mod democratic. Dacă ar fi fost monarhie ar fi fost și mai simplu. Fiecare dintre noi e propriul lui stăpân. Cel puțin pe hârtie. Am putea să ne impunem că unele zile nu există. Pur și simplu. Sau că ceva nu s-a întâmplat. „Prin puterea acordată de certificatul de naștere care îmi poartă numele hotărăsc că nu te-am întâlnit și nu te-am iubit!” Atât de simplu! (oare ar fi mai simplu dacă am locui pe o insulă din Pacific?)
A fost primul revelion în care la miezul nopții nu am văzut niciun foc de artificii și nici nu am băut șampanie. 2011? 2012? Care e diferența? Am putea spune că nu mai e „anul meu” dar oricum de ce am crede în ceva ce a fost decis pur și simplu de cineva la un moment dat. Anul 2011? De ce nu anul 75 din era Costache? Oricum, a fost unul din cele mai frumoase începuturi de an. Am dansat, am țipat, am băut, am iubit și am aberrat.
Mi-am început finalul de an citind la geamul ăsta singur cu o bere. Acum stau la geamul ăsta într-un loc pustiu și tocmai am terminat de citit cartea. Singur cu o bere și o carte. Pare atât de natural. La trecerea dintre ani nu mi-am pus nicio dorință. Nicio dorință pentru mine. (bine, recunosc că într-un final am cedat presiunii din jur și mi-am pus o „dorință” care sigur se va împlini). De ce nu am profitat de momentul magic dintre ani? Nu știu. Poate doar pentru că nu îmi doresc nimic pentru anul ăsta. Dacă e să fie o să ajung în India și Tibet, o să termin maratonul de la New York și o să merg cu trenul din București până în Beijing. Dacă nu, nu!
Undeva înainte de miezul nopții mi-am dat seama că e din ce în ce mai complicat să scriu pe blogul ăsta. După câteva ore s-a dovedit că aveam dreptate. Au ajuns să mă citească rudele, colegii de la birou, șefii, prietena, fostele și viitoarele amante, oamenii care cred în Dumnezeu, adolescenți în căutare de sfaturi, mamele tipelor pe care le-am iubit sau încă le iubesc, indivizi cu mai multă sau mai puțină imaginație. Nu mă judecați greșit, nu îmi pasă dacă sunt sau nu judecat dar uneori vreau și eu să fiu iubit, să fac sex, să ies cu cineva la bere sau să mă rog.
La câteva clipe după ce a început noul an mi-a venit în minte o idee despre un nou post. Vroiam să scriu despre faptul că atunci când ies în club agăț tipe în funcție de coeficientul de frecare, presupus, din vaginul lor. Evident că urma să fie o aberație scrisă de dragul de a scrie. Aș fi spus, probabil, că îmi dau seama de el în funcție de înălțimea, greutatea și modul de a dansa al tipelor. Nu ar fi avut niciun sens, un simplu exercițiu de imaginație care nu ar fi avut cum să fie dăunător cuiva. Evident că nu o să-l mai scriu. A dus însă la prima ceartă pe anul ăsta. Am ajuns să fiu inexplicabil de rezistent la certuri inutile. Aș putea spune că am ajuns chiar să mă bucur de ele.
La Mulți Ani! Să avem un nou an plin de povești frumoase!