Acum câțiva ani eram într-un club din București și căutam scările care să mă scoată din subsolul plin de fum. La un moment dat a apărut în fața mea un tip care purta un tricou foarte asemănător cu al meu. Am vrut să-l evit prin partea dreaptă dar și el a vrut să facă același lucru așa că m-am dat în stânga. Așa a făcut și el. După ce s-a mai repetat povestea de două ori am dat totuși să trec. Atunci m-am lovit cu capul de oglinda din fața mea. Ai crede că ar fi trebuit să-mi dau seama că e vorba de o oglindă și nu de fratele meu geamăn care mă imita.
Eram într-o seară în vamă. Era de fapt noapte. Sandalele erau aruncate undeva pe lângă stâlp și berea îmi era în mână. În timp ce îmi etalam dansul cu picioarele goale pe nisip mi-am adus aminte de acea oglindă din club și am plecat spre mare. Am intrat cu picioarele în apa liniștită și m-am căutat în luciul apei. Nu m-am găsit. Luna se reflecta în larg dar eu eram singur pe mal. Se auzea muzica de la Stuf și se vedeau siluetele pline de umbre dansând în jurul becului. Eu nu aveam nici umbră, nici reflexie. Singur pe un mal uitându-mă la oglinda pustie. Am rămas așa toată noaptea. A fost ciudat. Mai stătusem de multe ori singur cu berea în mână pe malul mării și de fiecare dată îmi făcea plăcere să fiu doar eu cu mine, fără agitația caracteristică acelor zile de vară. De cele mai multe ori însă nu reușeam să stau așa prea mult pentru că mereu se găsea câte un puști să vină să-mi ceară o țigară sau câte o pustoaică să mă întrebe dacă nu vreau să împart berea cu ea. În noaptea aia însă nu m-a deranjat nimeni. Am rămas așa până dimineața. Doar eu.
Când soarele a început să se reflecte, și el, m-am ridicat. Aveam același sentiment ciudat că am pierdut ceva. Că m-am rătăcit pe undeva și nu reușesc să mă mai găsesc. Am dormit până pe la 2. Deși în cort era o căldură ucigătoare nu transpirasem nici măcar o picătură. Când am ieșit unul dintre colegii de beție m-a bătut pe spate: „Bravo mă! Ești cel mai tare! O să te mai vezi cu ea?”. Îl priveam mirat fără să înțeleg nimic din ce spune.
„Aseară, tipa…” a continuat tot el. „Ai fost atât de praf încât nu mai ții minte? Te-ai pupat toată noaptea cu o bunăciune. Am crezut că o să v-o puneți acolo. Nu mai ții minte nici răsăritul când îi țipai în gura mare că ea e sufletul tău pereche? Ești praf!”