Sunt de patru zile în Anglia. Nu m-am plimbat pe malul Tamisei, nu am văzut cum se schimbă garda la palat, nu am vizitat stadionul celor de la Manchester, nu am mâncat Fish and Chips, nu am…
Este în schimb o experiență cât se poate de puțin turistică (de aceea o să am extrem de puține poze după cele 9 zile) în care am reușit să gătesc, să beau cidru, să dansez și mai ales să zâmbesc.
Drumul spre Birmingham a fost o călătorie de 3 ore cu autobuzul. Nu m-a surprins că domnișoara de lângă mine avea o carte de la Polirom așa că primele ore în Anglia au fost ca o călătorie până la Brașov: o discuție despre cărți, teatru și alte prostii cu o necunoscută cu care aveam câțiva prieteni în comun.
Britanicii au o mică obsesie pentru produsele britanice. Cel puțin un sfert din produsele din supermarket au steagul pe ele și inscripția „100% British” așa că mi-a fost relativ dimineața să gătesc (între noi fie vorba mai mult să asist) un mic dejun 100% britanic. M-am abținut destul de greu să nu amestec „componentele” între ele (ouă, cârnați, bacon, ciuperci și fasole). Într-un final a ieșit ceva extrem de decent. (Evident că a doua dimineață am făcut un scrob ca la mama acasă).
O să vă scutesc de o compunere de clasa a 5-a și trec direct la cea mai tare seară, din punctul de vedere al dansului, din viața mea. Căutând un loc unde să bem ceva înainte să mergem în club am ajuns în același bar ca și cu o seară înainte. Dacă duminica a fost muzică live de la 4 până la miezul nopții în seara de luni erau oameni care dansau. Când zic că „dansau” mă refer la faptul că chiar dansau. Imaginați-vă vreo 15 tipi față de care dansul meu de găină decapitată nu era decât o secvență din Lacul Lebedelor. Am ezitat puțin înainte să ajung și eu pe ring dar într-un final am ajuns să dansez mai liber ca niciodată. Din nou, accentuez faptul că indiferent de ce mișcări aș fi făcut era ca și cum aș fi mers într-un club la agățat și dădeam doar gingaș din cap în timp ce mă uitam la o posibilă victimă pe care să o agăț. Am făcut vreo 10000 de pași într-o oră înconjurat de negrii veniți special pentru asta: adidași, pantaloni de trening și mai ales cu prosoape la ei. Aș fi avut și eu nevoie de așa ceva. Au fost și momente în care eram în centrul atenției în mijlocul ringului dar doar pentru că domnișoara cu care eram atrăgea toate privirile când dansam samba. Pe ultima melodie a fost un fel de „dance show off” la care am preferat doar să stau ca spectator că nu ai cum să intri în competiție cu tipi care fac spagatul dansând sau care fac tumbe pe ring sau alte mișcări imposibile de descris sau copiat. Black men can dance.
A fost puțin măgulitor că la sfârșitul serii mulți dintre cei de pe ring au venit să mă salute și să-mi spună că ne vedem lunea viitoare. Din păcate lunea viitoare o să fiu cel în Club A unde aș fi probabil dat afară dacă aș dansa la fel de liber. Ar trebui să existe și în București un loc unde poți să dansezi cu alți 20 de tipi fără să fie gay deloc.
După cum spuneam, nu mai continui compunerea de clasa a 5-a și continui să-mi beau berea liniștit pe malul unui canal din Manchester.