Un pumn de chilly și un praf de busuioc

Eram sub duș când mi-am adus aminte de întrebarea unei prietene.

Mi-am dat seama că ar fi cazul să răspund mai ales că de câteva zile nu reușesc să mă culc înainte de ora 3.

În mod normal atunci când folosesc ceapă folosesc și usturoi. Nu prea pot să-mi imaginez cum e să călești ceapă fără să pun și usturoi. În seara asta mi-am dat seama, după ce aveam legumele în unt, că lipsea ceva. V-ați prins ce. Sincer, nu m-am mirat atât de tare. Niciodată nu am reușit să gătesc de două ori la fel. Cred că asta e unul din motivele principale pentru care stau uneori 4 ore în fața unei tigăi. Sunt curios ce gust o să aibă mâncarea la sfârșit.

Azi, de exemplu, am încercat să fac Pui cu Smântână. De fapt chiar asta am făcut. Undeva între pumnul de chilly, praful de busuioc și aroma dată de coriandru s-a pierdut gustul mâncării pe care o știam de acasă. Tot timpul „greșesc” undeva. De exemplu mi-am dat seama că ar fi trebuit să folosesc mai multă smântână, mai puțină făină și să las puiul la rumenit mai mult timp. De fiecare dată când ard puțin mâncarea îmi spun că data viitoare o voi lua mai repede de pe foc. Dar nu mă pot abține să nu o țin cât mai mult pe flacăra aragazului. Poate gustul va fi și mai intens. Și o ard. Așa se naște aroma unică de „puțin ars”, cum îmi place mie să le zic colegilor când se iau de îndemânările mele culinare la birou.

Sunt totuși unele lucruri pe care sunt convins că nu o să le mai fac. De exemplu nu o să-mi mai ia niciodată 10 ore să fierb o oală de fasole. Mi-am învățat lecția: se lasă la înmuiat peste noapte și se schimbă de trei ori apa.

Uneori mă apropii destul de mult de o rețetă „perfectă”. Dacă aș fi pus mai multă ceapă și mai puțin busuioc iahnia de fasole ar fi fost GENIALA!!! Crezi, dragul meu prieten, care încă nu știi la ce întrebare răspund în rândurile astea, că data viitoare când am făcut iahnie am folosit mai multă ceapă și mai puțin busuioc? Exact: NU! Nu am mai pus ceapă de loc și am înlocuit busuiocul cu o tonă de curry. Fasole bătută și curry. Dementeial gustul. Cam puternic pentru unii, prea discret pentru alții, echilibrat pentru nevoile mele gastronomice de atunci (mâncasem la prânz o shaorma și vroiam ceva puțin aromat și ușor).

Acum un an am avut o dispută pe teme culinare cu mama. Îmi reproșa că eu gătesc doar omlete și cartofi prăjiți (poate asta era adevărat acum 2/3 ani) iar eu i-am spus că ea nu știe să gătească. Pur și simplu repetă niște rețete pe care le știe de 30 de ani. Nu schimbă nimic. Nici proporțiile, nici locul de proveniență al ingredientelor, nici condimentele. Nimic. E ca și cum ai mânca aceleași răcituri, sarmale și salată de boeuf în fiecare an de Crăciun. Deși e practic același gust, de ce am trecut de la fascinație la dezgust față de răciturile de porc?

Răspunsul pe scurt: caut gustul perfect dar nu fac nimic ca să îl găsesc. Sunt convins că voi închide ochiul aragazului la un moment dat, voi închide privirea, voi gusta și va fi exact cum speram, fără să-mi dau seama până atunci că asta caut.

Era să uit. Întrebarea la care încerc să răspund e extrem de banală: „Și totuși, Tu ce cauți?”

(problema e că după prea multe experiențe culinare chiuveta se umple de vase murdare și o să trebuiască să începi să le speli)