Universul vrea asta

Cine sunt eu să spun Nu Universului? Nu mă atragi pentru că ai fi incredibil de frumoasă. Pur și simplu Universul te-a pus pe linia dreaptă dintre mine și viitor. Nu mă atragi pentru că zâmbetul tău m-a convins de ceva. Pur și simplu ai fost în locul potrivit, la momentul potrivit. Nu te vreau pentru că m-am săturat să fac laba. Pur și simplu e posibil că tu să nu faci parte din categoria la care se referea Filip când spunea că „Decât o pizda proastă mai degrabă o labă bună”.

Din fericire la 20 de ani am încetat să fut idei așa că poți să stai liniștită. Nu îți admir zilnic șuvițele din motive platonice. Nu-mi pasă cât citești și nici măcar câte beri bei în fiecare zi. Nu mă interesează dacă ai solduri de mamă că oricum trăim în secolul cezarienelor. Tot pe la 20 am renunțat la principiile mele de fată mare. Nu contează că ești minoră. Nu contează că ești virgină. Dau o ciocolată pe un sărut. Dau un tort diplomat pentru o felație.

Pot să renunț aproape la orice. Pot renunța la orice. Mai puțin la obsesii. Sunt obsedat de mirosul dintre coapse. Sunt obsedat de cunoaștere. Sunt obsedat de forme.

E posibil să nu înțelegi metaforele de mai sus așa că o să-ți vorbesc fără perdea: în fiecare zi încarc o poză de-a ta găsită pe o pagină obscură. Zâmbetul tău pare atât de inocent. Inocența de care mi-e atât de dor. Privirea ta trece prin monitor, prin mine… Acum te uiți la mine, îmi deranjezi fiecare moleculă, mă rearanjez în jurul punctului de echilibru (găsit la 15 ani sub Umbreluta) sperând că astfel ajung la o formă care să te convingă că sunt mai mult decât un porc pervers care caută sex.