Așteptam aseară metroul la Victoriei și am observat lângă mine o domnișoară care purta o rochie cu floricele și avea două codițe de puștoaică. Arăta ca un copil de 23 de ani. Cred că era o copilută de 23 de ani care nu vroia decât să convingă soarele să iasă.
M-am așezat pe bancheta din față ei după ce a venit metroul. Era tristă. Fața ei parcă era obișnuită doar să zâmbească dar acum nu mai putea… M-a făcut să mă gândesc la un clovn trist… Se vedea că dorește să zâmbească dar îi lipsea motivul…
Mă uitam destul de insistent la ea. La un moment dat m-a observat și mi-a zâmbit. I-am zâmbit înapoi. M-am simțit ca și cum aș fi făcut o faptă bună. Poate chiar am făcut asta.
După încă o stație m-a surprins din nou că-i caut zâmbetul așa că a râs. Ne uitam unul la altul și râdeam. Următoare stație era Crângași. M-am ridicat să cobor. S-a ridicat și ea… În mod normal cred că aș fi mers să-i spun „Hello, you sad clown!” dar acum eram cu mama așa că… Am căutat în portofel o carte de vizită pe care am îndoit-o și vroiam să i-o dau dar… a folosit cealaltă ieșire.
M-am uitat în urma mea… S-a uitat și ea… Mi-a zâmbit pentru ultima oară.
Totuși mă bucur că asta a fost tot… am rămas cu imaginea clovnului trist care a zâmbit pentru mine…
(imaginea e luată de aici)
De cand am citit postarea stau la metrou si gasesc intotdeauna o tipa de genul acesta …
Dar nu te-ai gandit si la varianta in care tipa chiar vroia sa iti atraga atentia ? …