În clasa a 10-a, profa de Psihologie mi-a împrumutat „De Veghe în Lanul de Secară” spunându-mi că o să-mi placă și că o să mă regăsesc în Caulfield. Nu știu cât de mult m-am regăsit atunci în el, dar știu că m-au marcat naturalețea și sinceritatea lui „bolnavă” (mai multe aici: http://gelu11.local/2008/02/14/despre-secara-si-trei-tone-de-latex/). După ce am terminat cartea am mers să-mi iau și eu propriul exemplar. De asemenea, primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns în San Francisco a fost să merg la o librărie și să-mi cumpăr „The Catcher in the Rye”. Între timp am mai primit un exemplar în engleză și mi-am cumpărat tot ce a fost publicat de Salinger la Polirom.
Dacă nu-l descopeream pe Salinger, sunt convins că însemnările astea erau total diferite. M-a marcat stilul lui. Mai jos doar câteva frânturi din cum l-am simțit eu pe Salinger…
http://gelu11.local/2006/03/22/revulter-cun-darmut-as-miunt-rifti-2/
http://gelu11.local/2008/04/21/trei-nopti-de-veghe-pe-deal/
http://gelu11.local/2008/10/06/curva-proasta/
Să nu uităm cum se termină pasajul meu preferat din carte…
Ajunsesem să ne urîm de moarte. Era clar că n-avea nici un rost să încerc să duc o discuție inteligentă cu ea. Îmi părea îngrozitor de rău că începusem discuția.
― Hai să ieșim de aici, i-am zis. Și, dacă vrei să știi, mă doare-n fund de ce crezi tu.
De cand am auzit de moartea lui Salinger ma gandeam ca o sa publici ceva si asteptam sa citesc.
Eu sunt probabil singura persoana care nu a citit “De veghe in lanul de secara”.