În clasele primare m-am atașat destul de mult de doamna Învățătoare. Odată ajuns în clasa a V-a ea a devenit „doamna Învățătoare” pentru alți pitici. Păreau așa mici. Timp de un an am mers cel puțin o dată la două săptămâni să le citesc povești „piticilor” de clasa I. Într-a VIII-a ei erau deja în clasa a IV-a dar tot îi vedeam cu un secol mai mici ca mine. Odată ajuns la liceu îi mai vedeam pe stradă și mă gândeam că eu am crescut.
Acum 3 zile eram pe o terasă de acasă și a apărut o pustoaică pe terasă. După ce m-am înfruptat cu imaginea fundului ei s-a întors cu fața și din fericire sfârcurile ferme nu îi erau acoperite decât de un maiou subțire. Evident că mi-a luat ceva timp până când mi-am ridicat ochii să-i văd și fața. Părea cunoscută. Era una din pustoaicele căreia îi citeam povești când era ea în clasa I.