O poveste tristă

Azi în timp ce aliniam câmpuri în Flex mi-am deschis mailul și… One new mail.

Dă-mi voie să-ți spun o poveste tristă. Știu că e ciudat că-ți scriu după atât de mult timp dar…

Dă-mi voie să-ți spun o poveste tristă. De o săptămână mă prefac. Mă prefac o persoană bună, tandră, iubitoare… O săptămână și mi-a ajuns. Cum pot unii rezista o lună, un an, o viată întreagă? Ce m-a apucat? Nu știu… părea ceva natural atunci.Eram hotărâtă să-mi iubesc noul mod de a fi așa cum iubea Vișniec poezia, ca un hoț de cai care-și iubește calul furat. Asta era de fapt. Un cal lăsat de cineva la intrarea într-un bar și pe care pur și simplu nu l-a legat de nici un gard. Teoretic nu se cheamă furt. Erau niște sentimente nobile lăsate nesupravegheate.

Am simulat o oarecare pasiune pentru viață și l-am scos din bar ca să-i arăt o stradă pustie pe care nu am fost niciodată. A căzut în capcană si m-a luat de mână și am început să ne plimbăm pe strada pustie pe care el nu a fost niciodată. Am rostit cuvinte pe care nici nu știam că le știu, am povestit întâmplări pe care se așezase praful, am vorbit despre nimic și părea că locul meu e pe șaua lucioasă. Trăiam un clișeu într-un parc uitat de lume când am început să mă trezesc. Oricât de mult m-ar fi bucurat buzele lui parcă lipsea ceva. Am lăsat prea multe în spate ca să mă pot bucura pe îndelete de niște brațe și atât. Nu mă înțelege greșit, orice dar să nu mă înțelegi și tu greșit. Am visat la un moment ca acela de când am început să simt ceva pentru colegul meu de grădiniță. Tânjeam după fericirea luată din lucruri simple, după dimineți banale, după dragoste…

Am continuat să mă mint. Îmi doream prea mult să-i dau jăratec. Am crezut că mă pot educa, că pot să uit faptul că totul a început cu o minciună. Se pare că e adevărat ce se spune: oricât de multe ore de echitație ai lua nu știi să călătorești până nu ai căzut prima oară de pe cal. Mă stiu însă și mă tem că nu m-aș mai urca niciodată pe cal. Eu cred cu convingere că fie te naști pe cal, fie mergi pe jos.

Cum a fost săptămâna asta? Eu cred că dacă nu e nimeni în pădure copacii nu fac zgomot atunci când cad. Așa că hai să nu facem săptămâna asta să existe.

Nu vroiam să-l pierd totuși… eram pe calul șchiop și vroiam să-l țin în brațe și mâine pe idiotul ăsta care m-a convins că trebuie să mă conving că eu sunt altfel. L-am luat de mână și i-am șoptit:

acum voi fi a ta
auzi, voi fi a ta
dar ia și tu calul cel șchiop
du-l și tu în pădure, du-l și tu undeva
și trage-i și tu un glonte în cap

Acum te las, mă duc să-mi iau măgarul pe care l-am lăsat acum o săptămână legat de un stâlp.

Am vrut să-i răspund la mail dar cine știe, poate are dreptate și dacă nu e nimeni în pădure copacii nu fac zgomot.