Acum câteva zile în fața interfonului era un tip frustrat care își tot flutura portofelul în fața cititorului magnetic. M-am grăbit și i-am deschis cu cartela mea. Mă așteptam să-mi mulțumească. A preferat în schimb să înjure faptul că nu a mers să deschidă fără să scoată cartela deși obținuse ceea ce vroia: ușa s-a deschis. Din păcate e atât de simplu: nu contează ce avem, important e ceea ce nu am obținut.
Vrem să fim fericiți. Ne setăm „roadmap-ul” ca să obținem asta dar din diverse motive niciodată nu urmăm traseul pe care ni l-am trasat. Contează că am ajuns cu câțiva pași înainte? Nu. E ca și cum ai ajunge să vizitezi Viena în locul Bucureștiului și începi să te plângi că tu de fapt vroiai să te bucuri de naturalețea sălbăticiei dâmbovițene și începi să te legi de detalii: e enervant să știi cât mai durează până vine metroul, lumea de acolo e încorsetată în reguli sociale și nimeni nu scuipă semințe pe stradă…
Și totuși… ar putea să pună mai multă sare în mâncare.
Hei,
Legat de postul asta …cred ca ne caracterizeaza pe noi balcanicii starea asta de spirit negativista..Uite ma uit la francezi si sunt uimita cat de politicosi pot sa fie .de ex daca tocmai de apropii de o usa , francezul din fata nu o sa ti-o tranteasca in fata sta si te asteapta . Daca ii deschizi tu usa nu ezita sa iti spuna “Merci”…ciudat nu ?…pana si vanzatoarele din carrefour sunt ciudate …cand isi intalnesc la casa vreun amic , se oprest din munca …si intreaba “ca va?”… si mai ciudat nu ?
Ana, sa nu exageram. Si la noi in mod normal lumea face mici gesturi de politete, cel putin oamenii cu care ma inconjor. Nu mi se pare ciudat nimic din ce ziceai ca se intampla prin Franta pentru ca le-am regasit si in viata mea de zi cu zi. 🙂 Oricum, have fun acolo 😉