Monolog cu străzile pustii

— Ai observat vreodată cum mașinile albe par mai singure noaptea.
— Mașinile nu sunt niciodată singure. Cel mult oamenii din ele.
— Oamenii de ce ar fi singuri?
— Am auzit că uneori bicicletele urcă singure la deal atunci când bate vântul.
— Ce deal? Bicicletele nu au faruri. Cel mult un far.
— Unde mai pui și faptul că nu e prea confortabil să stai pe portbagaj.
— Și totuși, bicicletele de ce nu sunt niciodată singure?
— Bicicletele au două roți.
— Am auzit că dacă după ce îți cumperi o bicicletă nouă nu te urci într-o mașină sunt șanse foarte mari să urci dealul cu ea.
— Trebuie să bată și vântul. Dacă nu bate vântul nu are cum să urce dealul.
— Cu podurile e mai ușor. Mult mai ușor.
— E ca și cum ai spune că e mai ușor să adormi când e întuneric afară și știm amândoi că nu e neapărat așa.
— Nu da vina pe întuneric. Poți aprinde becul și dacă e lumină afară. Poți să cânți melodii de Beatles și dacă nu ești înconjurat de iarbă de jumătate de metru. Știu că acum toată lumea își tunde pășunea dar îți poți imagina.
— Îți poți imagina multe. Eu de exemplu mi-aș imagina o imagine plină de imagini imaginare.
— Sau pur și simplu ai putea să asculți. Mai ții minte când trenul venea spre noi?
— Spre tine. Eu încă mai culegeam zmeură când mecanicul a făcut sirena să sune. De ce nu mai sună sirena?
— Dacă ar fi să alegorizam pornind de la mitul sirenelor care nu mai sună aș putea spune că acela a fost începutul călătoriei noastre inițiatice.
— Sau pur și simplu au rămas fără baterie.
— Oare cum se simte un vibrator care rămâne fără baterii? Se rușinează? Mai are curaj să o sune a doua zi?
— Pentru cateva secunde am crezut că India e un continent. Apoi au lătrat câinii și mi-am dat seama că India e un ocean.
— Câinele nu latră. Îi spunea câinelui de pe cealaltă parte a podului că e un porc fără suflet.
— Oare dacă ar vomita ar căpăta un suflet?
— Albastru.
— Roz.
— Liliecii zboară și iarna?
— Iarna când se uită în jos văd cerul.
— Primăvara ce se întâmplă cu ei?