Culoar întunecat. Ecoul pașilor răsună înspre singura sursă de lumină. Liniile ce separă bucățile de beton sunt paralele între ele dar atât de perpendiculare pe pașii mei. O ușă închisă răsună cu-n zgomot asurzitor. Nu e nimeni, decât umbra pașilor care au trecut cu zeci de ore înainte. Valuri, valuri trec prin minte.
16 ani. Dimineață de primăvară. Șuvițe blonde în fața ochilor în timp ce priveam de la geam cimitirul. Gândul îmi zbura la zâmbetul ei. Îmi repetam replicile care o vor face să îmi ajungă în brațe. După 4 ore îi simt pașii, mă întorc, ridic ochii și… „Bună, eu sunt Gelu!” „Carmen”. Eram atât de tânăr atunci…
Străbăteam aleile pline de frunze în mijlocul verii și inevitabil mi-am dat seama că cei doi bătrâni care stăteau ținându-se de mână pe bordură sunt abia la început.
Stăteam dezbrăcați unul lângă celălalt și ne mângâiam impotența sentimentală în timpul cursului de DCE. Îi atingeam coapsele ce-i aparțineau altuia în timp ce ea îmi mângâia umerii pe care duceam povara unei alte dezamăgiri.
Mai aveam puțin până în vârf. Nu mai fusesem de mult pe potecile acelea. Trecuse o veșnicie de când urcam ținându-ne de mână și așteptam să o întind pe iarbă și să-i sărut sânii. Se vedea Lumina… „Dar unde-a pierit orbitoarea lumină de-atunci – cine știe?”
“Strabateam aleile pline de frunze in mijlocul verii si inevitabil mi-am dat seama ca cei doi batrani care stateau tinandu-se de mana pe bordura sunt deabia la inceput.” Ma lovesc de cuvantul “inevitabil”, nu pot sa explic de ce.. Pare foarte bine plasat acolo si isi poate avea si justificare.. intr-adevar, revelatiile sau, stiu eu, orice gand, cat de firav, “inevitabil” te surprind si nu poti sa te prefaci ca nu le-ai avut.. si “inevitabil” esti tu.. dar tot nu sunt convinsa ca locul lui e acolo.. pentru ca nu lupti cu revelatiile tale, se nasc inainte ca tu sa realizezi si sa le opui rezistenta(ai luptat, ca sa-ti dai seama ca tot acolo ajungi?).. as fi asteptat ceva in plus, care sa explice inevitabilul tau de acolo. Ma intreb daca alt privitor ar fi avut aceeasi revelatie ca si tine,ca cei doi sunt abia la inceput.. nu cred. deci nu vorbim de ceva “inevitabil”, usor aplicabil.. cel mult “brusc” 🙂
5 amintiri ca 5 pasi pe drumul anevoios … lumina nu a pierit … s-a transformat in caldura 🙂
“Vorbe-n vant,multe sunt pe pamant
Trec si mor,ca si frunzele-n zbor
Insa oricate-ar fi ele nu pot umbrï
Cerul nostru albastru.”
din cauza titlului…
Ti-am citit ultimele 3 posturi, terminand cu asta. Pentru prima oara mi te imaginez altfel, altfel de cat de stiu.
Imi place mult cum ai scris posturile astea, imi place insiruirea de cuvinte, nealese, potrivite.
Feeling good to have read u. Get better.