Visniec

Eram aseară prin poli și după o discuție despre mâncare a venit vorba și despre Caii la Fereastră. Mi s-a făcut poftă de Vișniec așa că azi am ajuns la BCU, ca să învăț (din nou) la SMP, să răsfoiesc Păianjenul în rană.

Încercam ieri să-mi aduc aminte că pentru a învăța să înoți trebuie să bei multă apă dar nu mi-am dat seama decât că dacă vrei să prinzi o broască trebuie să te poți vedea verde într-o oglindă concavă (am realizat cât de adevărat e lucrul asta uitându-mă la 137-le blocat în trafic și așteptându-mă să coboare un preot din el)

Citeam Omul care vorbește singur când domnișoara în alb de pe locul 10, care mi-a zâmbit când s-a așezat lângă mine, se uita la monitorul pe care era slide-ul 11 din cursul 7 și-mi spune aproape râzând: „Nu înțeleg nimic din ce e acolo”. O înțeleg așa că-i zâmbesc: „Nici eu!” (era schema modulului 0 pentru numărătorul de evenimente a microprocesorului 8254). Ea s-a întors să sublinieze cu creionul rânduri din „Revelația Supranaturală”. Probabil că studentă la teologie așa că nu-i spun nimic din știrea de pe Romantic FM despre faptul că 75% din americani cred în Dumnezeu ca o entitate care te poate auzi/înțelege/ajuta (îmi cer scuze dacă cifra este puțin eronată). Apropo, culmea pocăinței ar fi să bei o Timișoreana cu Dumnezeu și să-L lași pe El să plătească (cât de trist ar fi să ceară un Guinness)

Paianjenul in rana. Probabil că și eu ca și Humil i-aș cere Celui Rănit sub coastă să-i dea gardianului cinci de șase și cu siguranță va crede. De fapt eu n-aș avea nevoie decât de doi de 6-6 ca să cred. Nimic nu simulează viața mai bine ca un joc de table pe care-l joci de unul singur.