Acum o lună citeam un post care m-a întristat puțin pe vremea aceea. Dacă m-ar întreba cineva dacă ies la bere cu colegii de serviciu aș spune fără să ezit că da, mai ieșim. Aș pune asta pe faptul că mă înțeleg foarte bine cu majoritatea și mai socializam și „după program”. Dacă întrebarea vine după un astfel de post și întrebarea inițială e „La ce firmă ziceai că lucrezi?” parca… Ca și voi ceilalți și pe mine mă deranjează să fac un lucru pentru că așa fac „ceilalți” de „felul tău”.
Să luăm de exemplu cazul următor: ea și el la Paris. Tour Eiffel. El scoate inelul și o cere în căsătorie. Întoarsă acasă ea foarte entuziasmată începe să-i povestească unei colege ce a făcut în weekend. „Ghici unde m-a dus în weekend?”. „Nu zi că la Paris să te ceară de nevastă în Tour Eiffel?”. Imaginează-ți fata tipei și zâmbetul căzut. Voia să creadă în continuare că a dus-o la Paris să o ceară de căsătorie că așa a simțit, că e îndrăgostit și știa că ea își dorește, nu pentru că „așa se face”.
Să rămânem puțin în aceeași zonă. Ea foarte fericită că El a agățat-o, să zicem, în tren. „M-a văzut, m-a plăcut, și-a luat inima în dinți și… acum suntem fericiți după 6 luni…”. Sunt oare singurul care crede că viziunea tipei asupra celor 6 luni s-ar schimba dacă ar afla că tipul de fapt e un „agățător în serie” în tren și la fiecare călătorie cu trenul, înainte să o cucerească, încerca să agațe pe cineva?
Ma repet: ne place să credem că noi suntem mai speciali, că suntem singurii care găsim biletele sub pernă, singurii care primim flori în metrou, singurii care primim mesaje de la celălalt care se află la 3 metri de noi.
aşa-i 🙂
cred însă că e mai important cât de special te simţi mai mult decât cât de special te văd restul de “unici” din jur. nu? 😀
asta pentru ca fericirea noastra depinde de cum e ea perceputa de ceilalti. pentru ca o bucurie e si mai mare cind o rostim din nou pentru altii, pentru ca sa te lauzi e magnific. cu exceptia momentelor cind ti se raspunde sec “asa, si?” sau, si mai rau “mie nu mi se pare cine stie ce”. trebuie se invatam sa ne bucuram singuri, doar noi cu noi insine. si atunci n-ar mai conta ca faci parte dintr-un standard, dintr-un cliseu. pentru ca pina si acel cliseu e pur si simplu magic pentru fiecare, individual.
iubirea nu i cliseu. e rara.
“Nimic nou sub soare”…Ei, bine, da…oamenii se iubesc de la inceputul lumii, lumea exista…demult. Nu ai cum sa mai fii original…Original esti in modul de a simti si de a primi anumite gesturi, chiar daca ele au fost facute si de atatia altii inainte. Pentru tine insuti/insati esti un/o original/a si traiesti momente unice. De ce e asa important cum percep cei din jur ce ti se intampla?
Daca iubitul te-a cerut in casatorie la Paris, ok…pentru tine e unic momentul; ce conteaza ca acolo a cerut-o si Tom Cruise pe Katie?!