Băi termale

Încă de la început vreau ca lucrurile să se facă bine înțelese: postul ăsta este despre băi termale (mai precis despre experiența noastră în Budapesta într-un bazin cu apă de 30 de grade în care afară erau 15 grade) și nu despre relații, aventuri sau alte legături interumane.
Primul contact cu apa e cel mai intens. După 2000 de metri străbătuți în slipi, în condițiile în care oamenii de după gard sunt cu pulover, și după câteva bazine care aveau adâncimea potrivită dar temperatura apei reci de robinet, în momentul în care pui piciorul în bazinul încălzit nu te mai gândești la nimic ci doar te bucuri de temperatura apei.
După câteva zeci de minute de bălăceală gradele din apă nu mai par atât de multe. Pentru a te mai putea bucura de ele trebuie să înfrunți cu stoicism timp de un minut temperatura de afară. Odată revenit în bazin te mai bucuri pentru câteva secunde ca la început. Totuși, nu mai același lucru: ai mai trecut prin asta. După două ore momentele de îndurare a frigului trebuie să se mărească pentru a mai simți căldura apei.
Ploaia de vară pe care o înduri în apă face ca momentul să fie special, dar nu durează decât ca o… ploaie de vară.
La un moment dat vine și clipa în care trebuie să ieși. Te uiți la cer să vezi cum se mișcă norii și aștepți ca aceștia să facă loc soarelui. Aștepți dar traiectoria soarelui/norilor nu e cea pe care ți-ai dori-o. Într-un final îți iei inima în dinți și ieși din bazin ca să înduri pentru ultima oară frigul, te ștergi în grabă și fugi ca să te îmbraci.
După ce ți-ai uscat părul apare și soarele și ai vrea să te bagi din nou în bazin.