Dacă tot ești acolo

18:20.Te afli la Unirii. Ieșirea de la metrou, lângă Gogoașa Înfuriată. Aștepți. Ai ajuns cu 10 minute înainte sperând că și ea se va grăbi să te vadă.

18:25. Observi că nu ești singurul care așteaptă într-o mare de oameni pusă în mișcare de curenți suprarealişti. Lângă tine o tipă brunetă. Ochelari. Umbrelă în mână în ciuda soarelui de pe cer. Se uită la ceas. Te bucuri. Intre multe priviri aruncate prin mulțime în căutarea zâmbetului pe care îl aștepți te mai uiți și la domnișoară.

18:30. Niciunul dintre parteneri nu apare. Pentru prima oara și tipa din dreapta se uită la tine. Începutul e timid. Vă uitați amândoi la telefoane în așteptarea unui mesaj și apoi unul la altul și zâmbiți. Începe să-ți placă să-i urmărești privirea, să vânezi fiecare moment de atenție pe care ți-l oferă.

18:35. Nici urma de ei. Nu-ți rămâne decât să o saluți și să începeți să faceți glume pe seama situației.

18:40. Deja nu mai vorbiți de partenerii care deja întârzie 10 minute.

18:45. Sfertul academic a trecut, așa că vă luați de mână, vă sărutați și să mergeți la o bere să sărbătoriți un nou început. Dacă tot erați acolo nu avea sens să mai căutați.

22:00. După 3 beri îți dai seama că asta ai făcut toată viața: ai intrat pe uși doar pentru că erau deschise chiar dacă atunci te îndreptai spre ușa la care ar fi trebuit să ciocănești.