Metrou. Eroilor. Căștile în urechi, un scaun liber lângă. Un bărbat mirosind a alcool ieftin cu o plasă de rafie s-a pus lângă mine. Îl aud cu greu că mă întreabă ceva. „Ăla e un telefon?”, îndreptând mâna spre ecran… Opresc muzica, repetă întrebarea, zic da, pornesc muzica, dau mai tare… Îl aud însă în continuare cum încearcă să lege o conversație: „Și cât ai dat pe el?”. Îl ignor. Îl las să creadă că nu aud. Nu se lasă. Tipa… „Mai mult de 20 de milioane?”. Ignor în continuare… „Te întreb pentru că vreau să-i iau băiatului meu. Uite… i-am luat și o pereche de bocanci!”, zise desfăcând plasa de rafie și arătându-mi ghetele. Prea mult pentru mine. Mă ridic și plec.
Nu prea mai comunicăm. Ne e din ce în ce mai ușor „să vorbim” cu oamenii pe care nu îi avem aproape, dacă avem ceva de spus deschidem messengerul, apăsăm câteva taste și îi avem „la capătul firului”, trimitem un email scurt… Nu știu cum sunteți voi dar eu unul nu am mai scris o scrisoare de mult. Mailuri trimit zilnic, multe mailuri dar nu zic nimic. Pe mess… stau toată ziua dar nu știu când am purtat o discuție constructivă ultima oară. Telefon… s-au dus orele petrecute pe fix sau entuziasmul centului pe minut.
De parcă toate astea nu ar fi de ajuns, acum când vrem să scăpăm de povara „comunicării” ne ascundem sub un post „personal” pe blog: scriem pentru toți și pentru nimeni.
Cred că știți cu toții că dacă prisma cu care se face dispersia are laturile prea mari frumosul curcubeu se transformă într-o bandă albă.
dar care e raspunsul la intrebarea de ce suntem asa? sau si mai bine, de ce nu facem nimic ca sa nu mai fim asa?
pentru că e mai comod. scrii un post pe blog şi te-ai descărcat fără să faci efortul unei comunicări/comunicaţii personale, cu destinatar clar.
arunci trei vorbe pe messenger şi de multe ori, o dată ce ai închis fereastra ai şi uitat că ai „vorbit” cu persoana de la „celălalt capăt al firului”. şi pleci. fără să spui pa, fără să faci cu ochiul, fără să dai din cap a salut.
scrii un mail şi te aştepţi să ţi se răspundă inline. e mai simplu şi mai safe. nu trebuie să găndeşti în timp ce vorbeşti, poţi ascunde faptul că rumegi o replică în spatele unui caracter tastat ca să arate că „X is typing a message”
all in all, punem la punct interfeţe de comunicare inter-umană din ce în ce mai performante, dar calitatea implementării lor scade.. ca să mă exprim în termeni inginereşti.
pentru că e cald şi bine în spatele unui monitor, cu muzica răsunând cald din căşti sau dintr-un sistem 5.1
din păcate… 🙁
ai discutii constructive cu mine tot timpul, doar ca nu mai tii tu minte
Gelule, de ce nu tii minte?? Faci si tu la fel ; cand ai inchis fereastra ai si uitat ce ai vorbit si cu cine? I’m sad 🙁
@aura: noroc că ai cu mine conversaţii constructive 😛
btw, mă mai primiţi în vizită? ;;)