Da, ați ghicit: un post despre Dexter. Cred că mulți dintre voi, cei 20, au urmărit sau urmăresc aceste desene animate. Pe mine m-a „marcat” un episod în care roboții lui se răscoală. De ce? Pentru că odată inventați erau aruncați într-un colț întunecat al laboratorului. Micul geniu încetase de mult să se bucure de micile lui invenții și acum juca doar pentru că era deja în horă.
Acesta cred că e cel mai trist lucru: să nu mai fii în stare să te bucuri, să simți… Flacăra de la brichetă să-ți lase doar urme de arsură pe piele, dar niciun fel de durere. Să-ți pătezi tricoul cu sânge dar nici măcar să nu clipești când ușa îți vine în față. Sacoșele de plastic să aibă același efect în mâna ta ca și mâna ei. Sărutul să te facă să te gândești la o bucată de tobă cu limbă de porc. Să nu tresari deloc când cearșaful îți este pătat de himenul rupt. Să ți se pară că personajele lui Dostoievski și Salinger împart același substrat afectiv. Că…
Aberezi rau de tot, imi pare rau sa zic. Nu, nu e de bine 😐
mie nu mi se pare ca aberezi 🙂
ai perfecta dreptate.
p.s nu stiu cum ai reusit dar prin cea ce scri ma faci sa stau treaza pana la 2-3 dimineatza citind bloguri. !
mersi 🙂
Mersi Anda. Ma bucur foarte tare cand citesc astfel de comentarii! 🙂
ideea nu e rea, dar stii cum e aia cu “forme fara fond”? adica gramatica ne omoara pe toti, iar tu nu esti o exceptie. in rest, keep it up!
Dea, din pacate nu pot decat sa-ti dau dreptate. As putea sa ma scuz si sa dau vina pe faptul ca nu prea mai recitesc ce scriu dar in principiu pur si simplu se vede ca “nu le am cu gramatica”. 🙂
Oricum, mersi si sper ca ai mai citit si altceva.