Folosesc expresia asta („Bine că ești tu deștept”) destul de des în ultima perioadă. De obicei e modul meu de a-mi recunoaște greșeala. (Am uitat să pun niște pași într-un test plan și colegul care îl executa mi-a atras atenția: „Bine că ești tu deștept!”). Câteodată însă tind să folosesc expresia cu ironia de rigoare.
Aseară de exemplu așteptam la un ghișeu de la CFR ca să-mi amân călătoria spre mare (să-mi repar neatenția de fapt) și în fața mea s-au găsit doi ilustri ingineri care să-i explice doamnei din spatele geamului cum e cu dilatarea asta. Cică: „Se poate calcula coeficientul de dilatare a șinelor în funcție de temperatură”. În locul ei: „Bine că ești tu deștept!”. Nu înțeleg care era rostul disputei mai ales că ambii aveau dreptate: el pierduse trenul din cauza întârzierii (care putea fi bine prevăzută) iar ea nu avea nicio vină că i s-au dat locuri la un tren care se bănuia că nu-l prinde.
Concluzia: „Bine că sunt eu deștept!” 😉