Nu știu dacă voi ați pățit vreodată dar eu acum sunt într-o imposibilitate cruntă de a avea „feelings”. (nu sunt snob dar „sentimente” ar suna prea siropos).
Soluția este să mă ia o durere de cap așa că stau liniștit și o aștept…
Dacă v-ați pus problema că sunt prea mulți aurolaci și oameni ai străzii în București ar trebui să veniți în frumosul și bogatul oraș San Francisco unde vezi câte un cerșetor din 10 în 10 m pe străzile ce duc la luxoasele magazine din centru.
Mi-e dor să aștept 2 săptămâni să o sărut pe cea pe care o țin de mână și să fiu ridicat dintr-o mare de flori cu promisiunea unei îmbrățișări…
Mi-e dor de zilele în care mă simțeam sigur în brațele ei fără să mă întreb dacă se va termina sau dacă voi înceta să clipesc.
M-am saturat de oamenii „destepti” ca mine care se cred mari și tari doar pentru că au avut puțin noroc. Ar trebui sa stie toti „mitici sintetici” că un pod suspendat ne-a legănat pe fiecare dintre noi.
Succesul nu se numără în boabe de mazăre așa cum nici respirările nu se simt dimineața în ceafă.
Ar fi o plăcere să înebunesc: să fiu în stare să urlu pe Magheru: „Sunt nebun, iubesc și…” și cam atât că se va face verde.
Mi-e milă de băieții misogini. Știu că și eu fac glume proaste în legătură cu IQ-ul unor fete dar… nu e nimic mai frumos decât să admiri o fată pentru tot ce face/gândește/ascultă…
Concluzia la toate cele spuse? „One ore more constraints have not satisfied”