Într-o bună zi, un șarpe s-a apropiat de o vulpe și i-a zis: „Mi se pare că te cunosc de undeva”. La care vulpea i-a răspuns:„Și mie”. „Atunci, a zis șarpele, dă-mi niște bani”. „O vulpe nu dă niciodată bani” a răspuns vicleanul animal care, ca să-și scape pielea, s-a aruncat într-o vale adâncă, plină cu fragi și miere de găină. Dar șarpele o aștepta acolo râzând mefistofelic. Atunci vulpea a scos cuțitul și a strigat: „Las că te învăț eu ce-i viața!” și a luat-o la sănătoasa întorcând spatele. Ghinionul ei. Șarpele era mai iute de picior. I-a ars un pumn drept în frunte, și vulpea s-a făcut mii și mii de bucăți de lumină, strigând:
„Nu! Nu! De patru ori nu! Eu nu sunt fiica ta!”
*fragment din “cantareata cheala”, de eugen ionesco 😉
🙂 Da…fragment din cantareara cheala 🙂 Felicitari! :D. Asta e unul din motivele pt care vreau sa revad piesa.
ideea e ca tu nu ai bagat fragmentul asta in blogul TAU fara sa dai detalii si fara sa pui ghilimelele, deci..ti l-ai cam atribuit. d’aia am dat comment cu titlu.
Vrei sa spui ca nu ai recunoscut de unde e si ca acum ca ai vazut piesa te simti mai luminata. 🙂 Probabil ca a trebuit sa pun ghilimele… dar care ar fi fost paoi farmecul sa descoperi singur 🙂