„Ma doare tot ce-a fost si nu mai este…”
Stai întins pe salteaua ta înaltă de 6 cm și privești lustra ce stă agățată de tavanul alb. Stai pe cartonul tău și privești stelele ce stau atârnate de cerul tău întunecat.
„Ma doare tot ce-a fost si tot ce stiu…”
…că în zilele alea bune în care stătea în sufrageria cea roșie pe canapeaua roasă de vreme și ascultam timp de 4 ore ultima ei respirare la un difuzor de pick-up legat la un casetofon de mașină. Da… femeie…. Pe schele de metal se construiește mai repede și mai sigur dar nu te poți plânge apoi că trăiești într-o lume superficială.
„Ma doare tot ce-am spus desi n-am vrut…”
Cred că asta e greșeala pe care o fac cel mai des. Nu stiu daca e vorba de greseala. E ca si cum ai fi inzestrat cu un venin letal si nu ai putea sa nu-l folosesti. Din cand in cand ti-ar pune cineva o minge de cauciuc in gura, te-ar pune sa musti si din veninul care iese ar face un medicament pe care il vor mai testa timp de 10 ani inainte de-al folosi pentru incetirea cancerului de piele cu 10%… 10 ani, 10 g de venin pentru 10 zile de viata in plus. Atunci toate rautatile pe care le-am rostit pana acum ar avea un sens. Pana atunci insa, acum ca a trecut un an, un gram de venin si o singura zi din viata unui sobolan de laborator ar trebui sa imi zic in gand inainte sa musc: „Te vei sparge in mii si mii de bucati de lumina!”
„… grabita lacomie a primului sarut”
Si totusi cum poate cineva sa-ti ceara sa stai in mijlocul desertului cu o cana de apa in mana si sa nu bei din ea?!?! Ti-e sete… si daca la urmatorul pas te impiedici si apa se pierde printre picaturile de nisip… si daca soarele puternic va face lichidul sa se transforme intr-o pulbere fina de amagire. Singura solutie e sa ai curajul sa dai cana pe gat dintr-o singura sorbire chiar daca te asteapta inca o viata prin desertul arid de iubire.
tocmai ai venit de acasa ce esti asa de lovit.Ar trebui sa fii happy,cu zambetul pe buze:).Lasa ce e de lasat in urma si mai departe,cu siguranta vei gasi lucruri asa de frumoase, incat sa le regreti la Pastele urmator…iar pentru cana de apa cauta o sticla in care sa adapostesti apa…altfel va trebui sa o bei;)
“Blogul” a fost scris inainte de a ajunge acasa… pe tren si pe avion… 🙂
Nu o sa te mai “cert” k nu lasi trecutul in trecut. Nu o sa mai incerc sa te aduc in prezent, pentru ma sperii cu cat de mult semanam, ma sperii k ajungi sa scrii lucruri pe care eu nu ajung sa le pun p hartie. Sper ca imi permiti sa sper totusi ca o someday o sa scrii altfel despre astea.
My dear Gelu’…am ramas fara cuvinte…..ceea ce la mine este grav….nu ma lasa pe mine lumea asa muta…..in schimb trebuie sa te felicit…..ai dreptate….insa, trecutul e trecut..(asta tot incerc sa imi explic singura de ceva timp….) si din nenorocire numai noi suntem capabili sa il reinviem…asta daca vrem sau ne este permis!