În mod normal acum eram pe tren în drum spre o sărbătoare la care țin foarte mult. Îmi pare foarte rău că nu voi merge mâine seară la slujba de înviere. Că nu voi înconjura biserica de trei ori. Că nu voi sta toată noaptea treaz dând ocol orașului împreună cu cine mai vrea să stea până dimineața…
Îmi pare rău că nu voi merge la 5 dimineața cu coșul la sfințit și să vin la 7 si să mâncăm toți din el, să fie prima masă de după post… Mi-e dor și de sentimentul de după spovedanie chiar dacă nu mi-aș fi recunoscut toate păcatele…
Aș fi vrut să am mai mult timp de stat ACASĂ, să am timp să mă plictisesc… să am timp să bântui prin pădure si sa fac 10 minute pana in „centru”… Mi-e dor de sentimentul de „simplu”. Viața nu mai e atât de simplă. Mă simt atât de obosit. A fost o săptămână prea grea… ultimele zile de-a dreptul stresante cu feature-ul la care lucrez… Hard week! Vor veni unele și mai grele… aș avea nevoie de stabilitate și liniște…
Cu totzii avem nevoie de stabilitate si liniste,dar pana o dobandim,banuiesc ca trebuie sa ‘trudim ‘,de fapt ca pentru orice lucru dupa care tanjim:D.Sa ai un PASTE FERICIT ,desi esti “far away”.
si eu simt la fel!
Da dupa cum zice si Karmen…cam tot timpul cautam stabilitate si liniste.Din pacate nu e in firea noastra sa fim stabili,oare la 70 de ani,o sa fim stabili??…insa linistea cu siguranta o vei gasi in sanul celor dragi:)