M-am trezit dintr-un somn adânc și dintr-un vis crem. Gratiile sunt în continuare în jurul meu. Cușca asta e din ce în ce mai mică.
M-am hotărât să devin mormânt. Să mă nasc într-o zi ploioasă de primăvară când copacii și-au scuturat de mult petalele peste pământul umed. Cu două ore înainte de apus să vină cei doi gropari cu cizme până la genunchi și să înceapă să mă scoată din uterul matern cu harletele metalice a tot-născătoare de morminte. Bancurile lor porcoase să-mi gâdile viermii ce fug de lumina începutului si poveștile lor de dragoste să mă facă să sper că există și pentru mine un mormânt de văduvă de notar.
Copilăria îmi va trece prin fața nopții înconjurat de materia din care m-am născut și cea care mă va împlini. Muntele de pământ va adulmeca momentul de libertate privind copiii ce se joacă de-a vampirii printre cruci și monumente funerare. La un moment dat un copil va veni pe marginea pantecelui meu și-mi va arunca să diger o piatră făcându-mă să visez la carne proaspătă și vie.
Dimineața va veni cu mortul mult visat. E o ea. O tânără de 24 de ani adusă la nemurire de un preot, de o mamă îndoliată și de 4 aurolaci plătiți cu 3 portocale să coboare sicriul din brad în mine. Tânăra a murit de fericire si de aceea nu a venit nici un prieten, coleg sau cunoscut să o conducă pe primul ei drum. Și-a umplut viața de pietre, șnururi galbene, vise maro, cartofi încolțiți și licurici licuritori. Nu a iubit niciodată altceva decât cele menționate… va iubi însă golul din mine așa cum eu voi iubi plinul din ea. Vom ajunge în scurt timp una și același pământ, eu protejând-o de viermi, ea lăsându-mă să mă joc cu șnururile ei galbene.
Cusca [2]
Cusca [1]
Cusca – Prolog