Citind Gemenii de Cărtărescu mi-am adus aminte de „iubirea” mea de la 10, 11, 12 ani… O cheamă Monica Croitoru. În clasa a 7-a ne-a părăsit… dar atunci nu o mai „iubeam” (voi renunța la ghilimele că să-mi fie mai ușor). Devenise o adevărată domnișoară și cred că toți băieții încercau să-i facă pe plac. Avea ceva special în zâmbetul ei. Dansa incredibil de frumos și arăta dumnezeiesc cu ciorapi albi lucioși… În clasa a 7-a avea o pereche de pantaloni vișinii cu dungi albe care erau făcuți pentru ea…
Of… nu mai am chef să scriu așa că mai multe despre „obsesia” mea în timp ce voi învăța la TS. Important e că am ajuns să caut „date” despre ea pe Google, dar fără rezultate, și să trimit „spamuri” la adrese care ar putea fi ale ei.
O seară bună!
frumos ai inceput sa vorbesti tu despre ea..apoi sa cauti.. sa incerci sa o gasesti…:)altii nici macar nu isi mai amintesc ca a existat poate si in viata lor o “monica croitoru”:D
in rest bafta ;)cine stie,poate una din adresele posibile e chiar a ei:)
am avut o experienta asemanatoare asta vara.. numai ca m-a gasit ea, dar povestea nu se termina cu bine
Dupa o zi de cautari am schimbat 3 mailuri cu o tipa care nu e Monica pe care o cautam eu.. dar caut in continuare 🙂
Ti-am vazut blogul. Imi cautam numele pe google – mi se mai intampla cateodata sa cad in narcisism si sa ma vad demna de mentionat in vreo cyber-pagina. Gugalu’ are alta parere.
E o invatatoare, Monica Croitoru (ai vazut ca e si-o cacofonie in numele asta? eu trebuie sa traiesc cu asta: ca s-o evit, mai pun cate-un T. intre cele doua nume), care precizeaza nu stiu ce, prin Vaslui. E posibil sa fie iubirea ta de demult. Sau nu.
In fine.
Just to say hello. Nice blog.
Monica
🙂 De mentionat ca “cea pe care o caut” are 21 de ani si eu studenta la Teatru in Iasi. Deci cu siguranta nu e ea:P
Asadar, nu esti chiar asa de strain de soarta ei, daca stii unde se afla si ce face…
21 de ani… Ou sont les neiges d’antan…
🙂 Chiar sunt curios ce varsta aveti (ca sa fiu rau:D). Iar despre cacofonie (nu cred ca e)… imi place mult numele asta (combinatia)
11359 de zile, adica 272616 ore (aproximativ, aici), respectiv 16356960 minute. Si, ca sa fiu si mai concisa: cu 10 ani mai mult ca tine.
Cat despre numele meu, traiesc cu el de 31 de ani, sunt constienta de el de vreo 28 de ani, am invatat sa-l citesc de vreo 27 de ani si sa-l scriu de 25.
(Statistic vorbind :D)Am avut timp, asadar, sa-i observ defectele.
Atunci eu ce sa zic. Blanariu ca Blanariu… dar Gheorghe. A ajuns un fel de Bula… Adica e destul de popular sa spui cuiva :”Esti un Gheorghe” (prost, taran) dar desi acum ceva timp imi ziceam ca mi-l voi schimba, acum m-am obisnuit cu el si nu mai am probleme de genul. Asa ca se poate si mai rau:D
E drept, nu pot sa spun ca Gheorghe ar fi numele meu preferat… No offense… 😀
Hai, ca ma reapuc si eu de treaba, ca de-aia-s platita (spirit mercantil, sefii astia…)
Scrie-mi pe mail, daca mai ai kef si timp.
Uichiend placut!