Wish list

Săptămâna viitoare vreau să-mi cumpăr ultimul album Holograf. Nu au mai scos un album de trei ani. De fapt ultimul album pe care l-am cumpărat a fost „Pur și Simplu”. Albumul se va lansa pe 10 octombrie, așa că pe 11 sper să-l ascult și eu. Sunt convins că 5 dintre melodii îmi vor displăcea, 3 dintre ele vor fi cel puțin OK iar 2, care nu le vor promova, mă vor unge pe suflet și le voi asculta în disperare pentru o săptămână. Aștept cu nerăbdare însă concertul pe care îl vor susține în București, sper că sala polivalentă, pentru că Holograf e mai ales o trupă de concert, și când sunt pe scenă până și „Așa Frumoasă” sună a mare hit, și nu doar pentru domnișoarele care își așteaptă Făt Frumos-ul.

Tot săptămâna viitoare vreau să merg să văd A fost sau n-a fost. Sper să-mi placă cel puțin cât mi-a plăcut ultimul film românesc pe care l-am văzut. Apropo de filme românești, peste o săptămână și ceva se va lansa Hârtia va fi albastră.