Dimineața intru de obicei, ca tot românul, pe www.gsp.ro ca să mai citesc una-două știri calde. Nu mă aștept să citesc ceva spectaculos, nici pe departe. E un mod de relaxare, știri ușoare și nimic mai mult. Probabil că la asta se așteaptă tot suporterul când deschide pagina aia roz. Nu cred că se așteaptă nimeni să citească cine știe ce filosofie sau o abordare mult prea personală a lucrurilor.
Pe prima pagină se află un extras dintr-un blog de Maria Andries care nu cred că are locul acolo. Ar fi fost probabil mai potrivit dacă l-ar fi scris pe www.cafeneaua.ro. Dar așa… cei care au citit sunt cei care comentează și pe Libertatea sau Averea și cred că ați răsfoit cu toții în unele momente aceste pagini și ați văzut ce comentarii „decente” sunt (ca în majoritatea ziarelor).
80% din comentarii erau ceva de genul „Mișcă dracului la cratiță, că nu le ai cu condeiul” că doar fetele nu se pricep la fotbal și n-ar trebui deci să scrie… exceptând momentul în care ar avea ceva de spus despre noile silicoane ale soției lui Dănciulescu. Dacă s-ar fi oprit la atât ar fi fost ceva dar probabil că ei fiind cei care strigau „M*** Dinamo/Rapid” în minutul de reculegere nu se puteau abține de data asta.
Printre 1065 de comentarii câte s-au strâns până acum s-au găsit însă și unii care să remarce: „Dacă nu înțelegeți ce a vrut să spună în articol rugați-o să vă traducă, mulți dintre voi aveți puține în comun cu limba română. SCUZATI-NE CA TRAIM SI NOI PRINTRE VOI SI INDRAZNIM SA IUBIM FOTBALUL. SI SA AVEM PARERI. VOI SI CAND SCRIETI PARCA FOLOSITI BATA.”